Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Carpov v. Republica Moldova. Statul trebuie să îi plătească reclamantului aproape 6.000 de euro.

În contextul cauzei, reclamantul a inițiat un proces civil împotriva unei companii, solicitând încasarea anumitor plăți în baza unui contract. În data de 18 decembrie 2009, Judecătoria Drochia a admis cererea reclamantului și a dispus încasarea datoriilor contractuale și a penalităților în acest sens din contul companiei pârâte. Hotărârea a rămas definitivă prin neatacare și instanța de fond a emis un titlu executoriu. Reprezentantul pârâtului nu a fost prezent la pronunțarea hotărârii, iar copia hotărârii a fost expediată companiei pârâte în data de 28 decembrie 2009.

În cadrul altui proces de judecată, în data de 10 februarie 2010 compania pârâtă a făcut referire, indirect, la hotărârea Judecătoriei Drochia din 18 decembrie 2009.

La 26 aprilie 2010 reprezentantul companiei pârâte a depus un apel împotriva hotărârii din 18 decembrie 2009, menționând că făcuse cunoștință cu hotărârea apelată abia la 23 aprilie 2010.

Prin decizia sa din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bălți a casat hotărârea primei instanțe, a emis o nouă hotărâre prin care cerințele reclamantului au fost respinse. În argumentarea poziției sale, Curtea de Apel Bălți a menționat că instanța de fond nu examinase suficient probele prezentate, care ar fi confirmat datoriile companiei pârâte față de reclamant.

Reclamantul a înaintat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 septembrie 2010. La 26 ianuarie 2011 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului și a menținut decizia instanței de apel.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții în baza Articolului 6 § 1 și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale faptul că instanța de judecată a admis un apel tardiv, fiind astfel încălcat principiul securității raporturilor juridice.

Guvernul a menționat că reprezentantul societății pârâte nu a fost prezent la pronunțarea hotărârii din 18 decembrie 2009, aceasta din urmă aflând despre existenta hotărârii respective abia în data de 23 aprilie 2010, când solicitase eliberarea copiei de pe hotărâre la cancelaria Judecătoriei Drochia. Astfel, apelul a fost depus trei zile mai târziu și, prin urmare, în termen legal. Guvernul nu a negat faptul că Judecătoria Drochia în 28 decembrie 2009 a expediat o copie de pe hotărârea din 18 decembrie 2009, însă a insistat că nu au existat dovezi cu privire la recepționarea acesteia.

Curtea a concluzionat că administratorul insolvabilității societății pârâte aparent cunoștea despre hotărârea judecătorească din 18 decembrie 2009, deoarece acesta fusese la curent cu sumele exacte ale despăgubirilor acordate de către instanța de judecată, la care făcuse referire tangențial în cadrul altui proces de judecată. Astfel, admițând un apel depus în afara termenului legal, instanțele naționale au încălcat principiul securității raporturilor juridice și, respectiv, dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat de către Articolul 6 § 1 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului 2.500 de euro pentru prejudiciul material, 2.000 euro pentru prejudiciu moral și 1.480 euro în calitate de costuri și cheltuieli.