Cumpărătorul unei afaceri afaceri în domeniul curăţătoriei covoarelor a acționat în judecată vânzătorul acesteia, acuzându-l de înregistrarea cu rea-credință a mărcii ”Cistiulea” (Чистюля).

Afacerea a fost vândută în 2012 contra sumei de 217 mii de lei. La depunerea acțiunii, reclamantul a invocat că afacerea constă inclusiv din tot utilajul necesar pentru ea, precum şi camionul Mercedes pe care era amplasată publicitatea care conținea denumirea mărcii.

După procurarea afacerii, în activitatea de gestionare și dezvoltare a activității, reclamantul a utilizat marca respectivă. Însă, în 2017, acesta a fost citat la poliţie, unde i s-a adus la cunoştinţă că vânzătorul afacerii a depus plângere referitor la acţiunile pretins ilicite. Atunci, acesta a aflat că marca ”Cistiulea”, a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală în 2016 de fostul deținător al afacerii, iar el o folosește fără permisiune.

În instanță, cumpărătorul afacerii a invocat că pârâtul a înregistrat pe numele lui cu rea-credinţă la AGEPI marca ”Cistiulea”, cu scop de blocaj sau estorcare de bani, în pofida faptului că personal i-a vândut afacerea cu această denumire şi cunoștea cu certitudine că reclamantul o folosea în activitatea sa. Bărbatul a solicitat în instanță declararea nulă a mărcii ”Cistiulea” (Чистюля), înregistrată la AGEPI pe numele vânzătorului afacerii, ca fiind înregistrată cu rea-credinţă. Acesta a solicitat și încasarea de la pârât a tuturor cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a admis acțiunea și declarat nulă marca, ca fiind înregistrată cu rea-credinţă.

Ulterior, instanța ierarhică a admis apelul declarat de pârât și a casat hotărârea primei instanțe, emițând o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă.

Cauza a ajuns în instanța supremă după recursul depus de cumpărătorul afacerii. Magistrații de la CSJ au decis însă să respingă recursul ca neîntemeiat și au menținut decizia instanței de apel.

Potrivit deciziei, deși sarcina probei înregistrării mărcii cu rea-credință îi revenea recurentului-reclamant, acesta nu a administrat dovezi suficiente cu privire la faptul că pârâtul a înregistrat marca ”Cistiulea” (Чистюля) în scopul de a-l împiedica să presteze în continuare serviciile, sau că ar fi înregistrat marca fără a intenționa s-o folosească. În opinia CSJ, instanța de apel a reținut corect că nu a fost dovedită existența elementului subiectiv, fiind justificată respingerea cererii de anulare a mărcii pentru rea-credință.

CSJ a mai indicat că împrejurarea că pârâtul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează de multa vreme, o marcă identică sau similară pentru un produs identic sau similar, ce poate conduce la confuzie cu marca a cărei înregistrare se cere, nu este suficientă în sine pentru a stabili existenta relei credințe a pârâtului. Magistrații au reținut că, în speță, nu s-a probat existența relei-credințe la înregistrarea mărcii de către intimatul-pârât, nefiind dovedită intenția de a împiedica un terț să comercializeze propriile produse (servicii) și marca ne mai fiind aptă de a-și îndeplini funcțiile esențiale.

Magistrații instanței supreme au mai arătat că, profitând de sistemul ”primul venit – primul deservit” de înregistrare a mărcii, deponentul, în speță vânzătorul afacerii, a înregistrat cu respectarea prevederilor legale marca ”Cistiulea” (Чистюля), nefiind aplicabilă la caz regula ”fraus omnia corrumpit”, deoarece careva fraude ce ar compromite validitatea înregistrării nu au fost comise, or cel puțin nu au fost probate în instanță.

Totodată, s-a notat că nici o mențiune nu s-a făcut în cuprinsul cererii de chemare in judecată despre existența unei mărci înregistrate în beneficiul recurentului-reclamant.

Judecătorii au arătat că pentru a beneficia de protecția mărcii prevăzută de Lege, această marcă urma a fi înregistrată fie în condițiile legislației naționale, fie în conformitate cu Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891 sau în cazul recunoașterii mărcii ca fiind una notorie, acțiuni care nu au fost întreprinse.

Decizia CSJ este irevocabilă.