Nu doar judecătorii din Moldova luptă cu somnolența în timpul ședințelor. O judecătoare din Marea Britanie a fost cercetată disciplinar de conducerea sistemului judecătoresc britanic, după ce ar fi adormit în timpul unei ședințe de judecată.

Incidentul a avut loc chiar în cadrul instanței supreme din Londra și a devenit public după distribuirea unui comunicat oficial pe pagina Oficiului național de cercetare a coonduitei judecătorilor (JCIO).

Potrivit comunicatului, pe numele judecătoarei Justice Parker, în vârstă de 68 de ani, care este specializată în litigii familiale, s-au plâns avocații care reprezentau părțile într-un proces civil.

Aceștia au declarat că magistrata a adormit chiar în timpul audierilor, fără a fi oferite detalii suplimentare.

Ulterior, pe numele magistratei a fost inițiată o cercetare disciplinară cu participarea ministrului justiției și judecătorului principal al Marii Britanii.

Cei doi reprezentanți ai sistemului au ajuns la concluzia că delictul judecătoarei este echivalent cu "comportamentul care subminează încrederea publică în sistemul judiciar". Cu toate acestea, s-a ținut cont de faptul că slujitoarea zeiței Themis a adormit pentru un timp foarte scurt și s-a căit de fapta ei. Magistrata nu a fost supusă unei răspunderi disciplinare stricte, alegându-se cu un avertisment în adresa ei.

Parker este considerată unul dintre cei mai experimentați judecători în litigii familiale din cadrul instanței supreme din Londra (divorț, litigii privind custodia), desfășurând această activitate din 2008, potrivit legal.report.

Amintim că, în 2015 și un magistrat din Moldova a ajuns în atenția presei după ce a ațipit în timpul ședinței. Este vorba de Serghei Ciobanu, care ar fi adormit în timp ce era audiat un ex-director de la DIP.