Șase judecători urmează să depună jurământul în fața plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința de mâine. Aceștia au fost numiți în funcție în mai multe instanțe din țară. Este vorba de: 

  • Svetlana Bubuioc  - Judecătoria Bălți; 
  • Veaceslav Cernalev – Judecătoria Chișinău; 
  • Maria Ganganu – Judecătoria Cimișlia; 
  • Denis Guzun – Judecătoria Chișinău;
  • Tatiana Sobolschi – Judecătoria Edineț;
  • Ludmila Tetiu – Judecătoria Orhei.

Legea cu privire la statutul judecătorului spune că înainte de a  începe să-şi exercite funcţia, judecătorul  este obligat să depună următorul jurământ: ”Jur să respect Constituţia  şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin”. 

Jurământul se depune în termen de 10 zile de la numirea în funcţie, în şedinţă solemnă în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, după citirea comunicării actului de numire. Depunerea jurământului nu e necesară în cazul promovării sau transferării judecătorului în altă funcţie în altă instanţă judecătorească. Actele efectuate de judecător înainte de depunerea jurământului sunt nule.

La fel, în ședința de mâine CSM va decide în ce sedii ale Judecătoriei Chișinău va repartiza șase magistrați. Este vorba de judecătorii: 

  • Aurelia Cazacliu;
  • Nicolae Corcea; 
  • Ana Cucerescu; 
  • Renata Popescu-Balta;
  • Veaceslav Cernalev;
  • Denis Guzun.