Astăzi este ultima zi de înscriere la concursul pentru selectarea Procurorului General. Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concursul în data de 9 august, iar astăzi la ora 17:00 expiră termenul limită în care sunt acceptate dosarele concurenților.

La concurs pot participa persoanele care întrunesc următoarele condiții:

a) are o experienţă profesională de cel puţin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puţin 5 ani în funcţia de procuror;

b) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

c) cunoaște limba de stat;

d) în privința ei nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;

e) are diplomă de studii superioare de licenţă şi diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului, sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi calificărilor;

f) se bucură de o reputaţie ireproşabilă;

g) anterior, nu i-a fost constatată vinovăţia pentru săvârşirea unei infracţiuni;

h) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de procuror.

i) are calități manageriale;

j) în ultimii 3 ani până la anunţarea concursului nu a fost membru şi/sau nu a desfășurat activități cu caracter politic în cadrul unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice;

k) în ultimele 6 luni până la anunţarea concursului nu a deţinut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (potrivit Legii nr.86/2019, textul se referă inclusiv la persoana care a exercitat interimatul funcției de Procuror General, indiferent de faptul dacă a participat sau nu la ședințele Consiliului Superior al Procurorilor și/sau dacă a participat la procesele de adoptare a actelor acestuia).