Mărfurile supuse controlului de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vor putea fi introduse mai ușor în țară. Modificările au fost aprobate, ieri, de Cabinetul de miniștri.

Astfel, va fi exclus termenul minim, de 24 de ore, de notificare de către operatorii economici la introducerea în țară a mărfurilor supuse controlului fitosanitar. De asemenea, a fost revizuit conceptul de control fitosanitar al ambalajelor din lemn: lăzi, lădițe, coșuri, cilindri, clasificate la poziția tarifară 4415. Acestea au fost excluse din Nomenclatorul mărfurilor supuse controlului fitosanitar.

Totodată, a fost anulată obligativitatea prezentării certificatului de calitate eliberat de autoritățile competente din UE pentru produse alimentare de origine non-animală și produsele care sunt utilizate ca ingrediente pentru prepararea produselor alimentare destinate consumului uman. În schimb, importatorii vor prezenta o declarație pe proprie răspundere, emisă de producătorul sau exportatorul din UE, prin care se confirmă siguranța și calitatea produselor.

Certificatul privind inofensivitatea produselor eliberat de autoritățile competente ale statului exportator va fi solicitat doar pentru un spectru redus de produse alimentare de origine non-animală supuse controlului consolidat, cu un grad sporit de risc. Lista acestora va fi publicată și actualizată cel puțin de două ori pe an de către ANSA.