La Congresul avocaților din 4 octombrie urmează să fie analizată propunerea președintelui Asociației Decanilor și Veteranilor din avocatură privind scutirea de plată a taxei la Bugetul Uniunii Avocaților (UAM) a apărătorilor cu vârsta de peste 70 de ani. Măsura ar putea fi aplicată pentru persoanele care dețin titlurile onorifice de ”Decan al avocaturii” și ”Veteran al avocaturii”.

Potrivit notei informative publicate, titlul onorific ”Decan al avocaturii” este deținut de 55 de apărători, dintre care 20 au vârsta mai mare de 70 de ani. Taxa achitată de aceștia la bugetul UAM este egală cu 21.600 lei per an, adică 0,37 la sută din venituri. Unii dintre avocați au acumulat, însă, datorii de-a lungul anilor.

Veterani ai avocaturii sunt 75 de apărători, dintre care doar șapte au trecut de 70 de ani. Scutirea acestora de achitarea taxei la Uniune ar prejudicia bugetul cu 7.200 lei, adică doar cu 0,12 la sută.

Autorul inițiativei menționează că, în prezent, cadrul normativ prevede că taxa trebuie să fie achitată de către toate persoanele care dețin licența de avocat activă, fără careva scutiri. Excepție sunt femeile care au plecat în concediu de îngrijire a copilului. În acest sens, Consiliul UAM a decis, recent, aplicarea scutirii de a achita contribuții la bugetul Uniunii.

În prezent, taxa lunară achitată de avocați este de o sută de lei. Totuși, la Congres s-ar putea decide majorarea acesteia.