Sindicaliștii vor solicita ca salariului minim pe țară să fie stabilit la nivel de 50-60% din salariul mediu pe economie. Măsura se conține în Planul de acțiuni pentru anul 2019, aprobat de Consiliul Național al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

De asemenea, printre prioritățile stabilite se regăsește perfecționarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, menținerea nivelului cotei contribuției de asigurări sociale de stat și a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală la nivelul actual. CNSM va mai opta pentru diversificarea mecanismelor de stimulare a creării noilor locuri de muncă și va promova elaborarea proiectului de lege referitor la restabilirea dreptului la pensie anticipată.

În același timp, sindicaliștii anunță că vor solicita Guvernului modificarea Legii cu privire la minimul de existență, racordarea Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și a Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii la prevederile Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii și fortificarea capacităților instituționale ale Inspectoratului de Stat al Muncii.

În comunicatul publicat pe site se mai menționează că CNSM nu va admite adoptarea unui nou Cod al muncii. În schimb, va solicita autoritățile să perfecționeze cadrul legal național în vederea constituirii Fondului de garantare a creanțelor salariale în cazul insolvenței angajatorului, să creeze Registrului salariaților din Republica Moldova, dar și să aprobe Strategia națională privind combaterea economiei și muncii informale.