Un avocat din Moldova a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție în încercarea de a scăpa de o amendă de 2.000 de lei, aplicată de Comisia pentru etică și disciplină. Și asta pentru faptul că a semnat o ordonanță de recunoaștere a unei persoane în calitate de bănuit fără a o studia.

Avocatul a adresat Comisiei o cerere prin care a solicitat anularea deciziei enunțate, dar pentru că nu a primit răspuns s-a adresat în instanță.

Comisia pentru etică și disciplină l-a sancționat pe avocat pentru următoarele fapte. În baza deciziei Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, avocatul a fost desemnat să apere interesele unui bărbat. După ce clientul său a primit de la organul de urmărire penală ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit și procesul-verbal de comunicare a drepturilor și obligațiilor, avocatul a semnat-o primind o copie.

În conținutul ordonanței era relevant că este vorba de un caz petrecut în fața casei sale, lucru pe care nu l-ar fi observant din start.

După ce și-a dat seama de acest lucru, din discuțiile cu persoana pe care urma să o reprezinte, i-a comunicat că nu poate să participe pe cazul dat, deoarece posibil este un eventual martor.

Ulterior, apărătorul a înregistrat la organul de urmărire penală o cerere, prin care a solicitat înlăturarea sa din procesul penal pe motiv că a fost martor în acest caz. Cererea a fost admisă prin ordonanța procurorului.

Avocatul a indicat că nu a efectuat alte acțiuni pe acest caz, decât recunoașterea în calitate de bănuit a persoanei.

După înlăturarea sa în calitate de apărător, la solicitarea procurorului, avocatul a fost invitat să dea declarații în calitate de martor pe marginea cazului.

În acest context, Comisia l-a sancționat disciplinar cu amendă în temeiul art. 90 alin. (3) pct. 2) din Codul de procedură penală care prevede că nu pot fi citați și ascultați ca martori apărătorii – pentru constatarea unor date care le-au devenit cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistență juridică sau în legătură cu acordarea acesteia.

Avocatul a considerat că trimiterea la acest articol a fost făcută eronat, la fel ca și trimiterea la art. 5 din Legea cu privire la avocatură, care prevede că avocatului i se interzice să participe la proces fără a lua cunoștință în prealabil de materialele dosarului.

Apărătorul a considerat că în cazul lui erau aplicabile prevederile art. 68 alin. (1) pct. 10) din Codul de procedură penală, care stabilesc că apărătorul, în funcție de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul să ia cunoștință de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale și să noteze orice date din dosar, să facă copii. În cazul său, desemnarea sa în calitate de apărător a fost la inițierea procesului penal (recunoașterea persoanei în calitate de bănuit) și nu la sfârșitul urmăririi penale, pentru a avea posibilitatea de a lua cunoștință cu materialele cauzei.

În pofida argumentelor aduse, prima instanță a respins acțiunea avocatului împotriva Comisiei de disciplină și etică ca fiind neîntemeiată.

Ulterior, instanța de apel și instanța supremă au respins apelul și, respectiv, recursul avocatului.

Instanțele au notat că participarea avocatului într-o anumită calitate procesuală, în cadrul procesului penal respectiv a exclus în mod categoric participarea sa într-o altă calitate procesuală, astfel decizia Comisiei a fost emisă legal.