În afaceri, colaborarea este un element-cheie. Avantajele colaborării în lumea afacerilor sunt numeroase: generarea de idei inovatoare, costuri reduse prin eficiență și accesul la noi tehnologii și servicii.

Ținând cont de aceste beneficii, ISO a publicat un nou standard pentru a ajuta companiile să-și dezvolte spiritul de cooperare: ISO 44001:2019 Sisteme de management al relațiilor de afaceri colaborative. Cerințe și cadru de lucru.

Scopul acestui standard este să contribuie la stabilirea și îmbunătățirea relațiilor de afaceri, atât în cadrul organizațiilor, cât și între acestea.

Standardul internațional furnizează informații despre componentele generale ale unui sistem de management pentru operațiunile necesare unei afaceri, axându-se pe cerințele unui cadru strategic privind identificarea, dezvoltarea și managementul eficient al relațiilor de colaborare.

Sursa: standard.md.