Un șofer accidentat a solicitat despăgubiri de circa 4,5 ori mai mari decât suma stabilită de asigurator. Și anume, proprietarul unui BMW s-a adresat companiei care a emis poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă a părții vinovate de accidentul rutier cu solicitarea de a i se achita 34.115 lei. Suma solicitată a fost justificată prin prezentarea facturii fiscale emise de service-ul auto.

Compania de asigurări a afirmat, însă, că potrivit expertizei efectuate la solicitarea sa, suma despăgubirilor este de 7.661,83 de lei. Șoferul nu a fost de acord cu această sumă, așa că disputa a ajuns pe masa magistraților.

Examinând dosarul, Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani a admis în totalitate pretențile șoferului, inclusiv acoperirea cheltuielilor de judecată în sumă de peste patru mii de lei. Totuși, ulterior Curtea de Apel a micșorat suma despăgubirilor până la 15.311 de lei.

Magistrații de la apel au stabilit că în actele despre reparației automobilului deteriorat au fost înscrise două piese de schimb, în valoare de 6.954 de lei, care nu au fost incluse în procesele-verbale de constatare a daunelor. Suplimentar, instanța de apel a indicat că la stabilirea preturilor părţilor componente sau ale pieselor care se înlocuiesc la autovehicul deteriorat nu s-a ținut cont de gradul de uzură al acestora, în mărime de 65%.

Șoferul a încercat să-și facă dreptate la instanța supremă și a depus recurs în care a indicat că instanța de apel a fost dusă în eroare deoarece nu are cunoștință tehnice, iar decizia magistraților nu este echitabilă. Argumentul nu a fost, însă, suficient pentru Curtea Supremă de Justiție, care a considerat inadmisibil recursul.

Decizia instanței supreme este irevocabilă, prin urmare șoferul urmează să primească despăgubiri de peste 15 mii de lei. Suma este mai puțin de jumătate decât despăgubirile cerute, însă dublă față de banii pe care compania de asigurări vroia să-i achite inițial.