Un judecător urmează să primească titlul onorific de ”Decan al autorității judecătorești”, iar alții nouă pe cel de ”Veteran al sistemului judiciar”. Decizia este inclusă pe ordinea de zi a reuniunii de săptămâna aceasta a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai exact, decan al autorității judecătorești ar putea să devină magistratul Vladimir Timofti, președintele interimar al Curții Supreme de Justiție în perioada 2019-2021. Titlul de veteran al sistemului judiciar a fost solicitat pentru următorii judecători:

  • Elena Cobzac, de la CSJ;
  • Svetlana Filincova, de la CSJ;
  • Liliana Catan, de la CSJ;
  • Ghenadie Lîsîi, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Maria Guzun, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Angela Revenco, de la Curtea de Apel Bălți;
  • Nina Arabadji, de la Judecătoria Chișinău;
  • Daria Șușchevici, de la Judecătoria Chișinău;
  • Dumitru Gherasim, de la Judecătoria Bălți.

Potrivit normelor legale, titlurile onorifice se acordă, prin hotărârea Consiliului, judecătorului care întrunește următoarele condiții:

  • are o vechime în funcție de judecător mai mult de 30 de ani, în cazul titlului de decan și 25 de ani pentru titlul de veteran;
  • pe parcursul activității în cadrul sistemului judecătoresc a manifestat un comportament ireproșabil;
  • a susținut evaluarea performanțelor judecătorilor;
  • nu a fost supus răspunderii disciplinare pe parcursul ultimului an de activitate;
  • nu a fost suspendat din funcție în baza art. 24 alin. (1) lit. a), c) din Legea cu privire la statutul judecătorului.