Autor: Ana Iovu Cobzac & Partners Attorneys at Law Adresarea cu o acţiune în instanţa de judecată reprezintă una dintre modalităţile prin care persoanele fizice şi juridice pot să-şi apere drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime. Deşi judecarea cauzelor trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil, de multe ori examinarea unei acţiuni în procedură contencioasă durează destul de mult, fie din cauza suprasolicitării instanţelor sau ca urmare a altor circumstanţe obiective sau subiective. Anume din acest considerent, pentru examinarea anumitor categorii de pricini, legiuitorul din Republica Moldova a reglementat o procedură simplificată prin care persoanele îşi pot apăra drepturile şi interesele într-un termen mai scurt şi cu mai puţin efort. Procedura în ordonanţă, denumită şi procedura simplificată, reprezintă o procedură suplimentară, prevăzută de legiuitor pentru examinarea cererilor privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea bunurilor de la debitor, care se finalizează cu emiterea ordonanţei judecătoreşti, dată unipersonal de judecător. Procedura în ordonanţă se caracterizează printr-o serie de trăsături distinctive, care pot fi prezentate sub forma de avantaje şi dezavantaje faţă de procedura contencioasă. Principalele avantaje ale procedurii în ordonanţă sunt:
  • Taxa de stat achitată pentru o cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti este în mărime de 50 la sută din taxa stabilită pentru cererea de chemare în judecată în acţiune civilă.
  • Nu este necesară prezenţa părţilor, ordonanţa judecătorească fiind emisă de către judecător în baza materialelor prezentate de creditor. Astfel, părţile nu vor fi citate pentru explicaţii şi nu vor avea loc dezbateri judiciare, lucru ce contribuie la celeritatea procedurii.
  • Termenele procedurale sunt mai scurte, spre exemplu, dacă cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti corespunde cerinţelor legii, judecătorul, fără emiterea încheierii de intentare a procesului, examinează pretenţia în termen de 5 zile de la depunerea cererii. După eliberarea ordonanţei, judecătorul îi trimite debitorului copia de pe aceasta, cel târziu a doua zi. Pentru înaintarea obiecţiilor, debitorul are un termen de 10 zile de la primirea ordonanţei. Ulterior, în termen de 5 zile de la data depunerii obiecţiilor, instanţa care a emis ordonanţa, prin încheiere care nu se supune nici unei căi de atac, se expune referitor la obiecţiile debitorului în sensul admiterii sau respingerii acestora, iar în caz de anulare a ordonanţei, copia de pe încheierea de anulare se expediază părţilor în cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii.
  • Chiar dacă cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti a fost refuzată de către instanţă, acest lucru nu reprezintă un impediment pentru înaintarea de către creditor a pretenţiile sale în procedură de examinare a acţiunii civile, taxa de stat plătită de creditor trecând în contul taxei de înaintare a acţiunii civile.
  • Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu, nefiind necesară eliberarea ulterioară a unui titlu executoriu.
Pe de altă parte, sunt şi dezavantaje:
  • Lista pretenţiilor care pot fi examinate în procedura în ordonanţă este limitată, fiind expusă exhaustiv în CPC. Conform art. 345 CPC al Republicii Moldova, se emite ordonanţă judecătorească atunci când pretenţia se încadrează în unul dintre următoarele cazuri: derivă dintr-un act juridic autentificat notarial; rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, iar legea nu dispune altfel; este întemeiată pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial; ţine de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor care nu necesită stabilirea paternităţii, contestarea paternităţii (maternităţii) sau atragerea în proces a unor alte persoane interesate; urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului; este înaintată de organul de poliţie, de organul fiscal sau de executorul judecătoresc privind încasarea cheltuielilor aferente căutării pârâtului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă; rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri;rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă; decurge din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Fondul Social; rezultă din restanţele de impozit sau din asigurarea socială de stat; urmăreşte exercitarea dreptului de gaj; rezultă din neachitarea de către persoanele fizice şi juridice a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală; rezultă din prevederile art. 99 alin. (4) din Codul de executare; rezultă din facturi care au scadenţa la data depunerii lor.
  • În cazul în care, în decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă, debitorul înainteză obiecţii, instanţa care a emis ordonanţa, în termen de 5 zile de la data depunerii obiecţiilor, poate dispune, prin încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac, admiterea obiecţiilor debitorului şi anularea ordonanţei, în acest caz taxa de stat plătită de creditor nu se restituie.
  • Trebuie respectată procedura prealabilă şi trebuie prezentate probe privind respectarea acesteia, în caz contrar instanţa refuză să primească cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti.
  • Nu există o practică judiciară unitară în ceea ce priveşte aplicarea procedurii în ordonanţă. Spre exemplu, în cazul depunerii unei cereri de eliberare a ordonanţei privind încasarea unei datorii, dacă între creditor şi debitor nu există încheiat un contract, iar datoria rezultă din facturi care au scadenţa la data depunerii lor, unele instanţe eliberează ordonanţă judecătorească, pe când altele consideră că este vorba despre un litigiu de drept, deşi art. 345 lit. n) CPC al Republicii Moldova prevede expres posibilitatea emiterii unei ordonanţe judecătoreşti în cazul prezentat supra. De asemenea, am constatat că judecătorii sunt mai rezervaţi în ceea ce priveşte eliberarea unei ordonanţe privind încasarea datoriei atunci cînd sumele de bani sunt mai mari sau când se cere şi încasarea penalităţilor şi a dobânzii de întârziere.
Sfaturi utile Dacă e să luăm drept studiu de caz depunerea unei cereri de eliberare a ordonanţei pentru încasarea unei datorii de către o persoană juridică de la o altă persoană juridică, fără a ne propune să prezentăm o listă exhaustivă, recomandăm atragerea atenţiei asupra următoarelor aspecte:
  1. Trebuie respectată procedura prealabilă. Respectiv, pentru a îndeplini această condiţie este suficient să fie expediată o notificare din partea creditorului către debitor. La redactarea notificării, trebuie de luat în considerare că unii judecători consideră că este obligatoriu să indici în notificare expres că, dacă debitorul nu va achita datoria, creditorul se va adresa în instanţă în procedura în ordonanţă, nefiind suficientă preîntâmpinarea privind adresarea creditorului cu o acţiune în instanţă. De asemenea, în cazul în care prin cererea de eliberare a ordonanţei dorim să solicităm şi penalitaţi, şi dobânzi de întârziere, unii judecători consideră că ar trebui indicat cuantumul acestora şi în notificare, fără a-l putea modifica ulterior.
  2. La cererea de eliberare a ordonanţei trebuie de anexat actele din care rezultă datoria, autentificate conform legii. În cazul în care există un act de verificare al decontărilor reciproce semnat de ambele părţi, judecătorii, de obicei, sunt mai predispuşi să elibereze ordonanţa judecătorească, însă, în practica noastră, rareori am avut astfel de cazuri fericite. De obicei, actele care demonstrează datoria sunt contractele încheiate între părţi şi facturile fiscale, dacă acestea sunt semnate de ambele părţi.
  3. În cazul în care solicităm penalităţi şi dobânzi de întârziere trebuie neapărat de anexat calculul acestora. Pentru a uşura lucrul avocaţilor şi juriştilor există mai multe site-uri, precum prolex.md, ilba.md, unde, introducând anumite informaţii, precum suma datorată, data scadentă ş.a., va fi afişat calculul dobânzii de întârziere şi a penalităţii.
  4. De asemenea, este important de remarcat că trebuie anexată şi informaţie despre creditor şi debitor. În cazul persoanelor juridice, de obicei, se anexează extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, care poate fi comandat contra plată la Camera Înregistrării de Stat. Totuşi, o variantă mai simplă şi mai accesibilă este obţinerea informaţiei respective de pe site-ul Camerei Înregistrării de Stat: cis.gov.md, unde este o secţiune specială, „Date din Registrul de Stat”, care permite accesarea gratis a informaţiei actualizate despre persoanele juridice din Republica Moldova prin simpla introducere a codului fiscal al firmei.
Procedura în ordonanţă reprezintă, în anumite cazuri expres prevăzute de CPC al Republicii Moldova, o alternativă a procedurii contencioase. Prin urmare, reieşind din principiul disponibilităţii şi din avantajele şi dezavantajele prezentate, rămâne la discreția creditorului de a alege dacă se adresează în instanţă cu o cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau înaintează o acţiune în procedura contencioasă.