Parchetul instanţei supreme a identificat trei vinovaţi de săvârşirea infracţiunii în cazul copilului atacat și omorât de maidanezi, scrie membrul CSM din România, judecătorul Cristi Danileț, pe blogul său. Despăgubirile morale pe care aceștia trebuie să le achite familiei victimei se ridică la peste 2 milioane de euro. În toamna lui 2013, Ionuţ a fost atacat şi omorât de maidanezi pe un teren viran de lângă Parcul Tei din Bucureşti. Era în vârstă de numai patru ani. Procurorii de la Parchetul instanţei supreme au identificat trei vinovaţi de săvârşirea infracţiunii. Instanţa a soluţionat cauza şi în mai 2015 Judecătoria sector 2 Bucureşti a decis condamnarea pentru ucidere din culpă după cum urmează: Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti şi SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 300 de mii de lei (RON) fiecare şi pe inculpatul Ciorăscu Constantin la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Cu privire la despăgubirile solicitate, instanţa a decis ca cei trei inculpaţi să plătească în solidar următoarele sume cu titlu de daune morale: 600 de mii de  euro către tată, 600 de mii de euro către mama şi 1,2 milioane de euro către fratele lui Ionuţ care a şi asistat la toată întâmplarea. Au fost sechestrate imobile aparţinând inculpaţilor SC şi persoanei fizice, pentru a se asigura plata despăgubirilor. Împotriva acestei soluţii au declarat apel inculpaţii condamnaţi şi familia copilului decedat. S-a dat dreptate doar familiei lui Ionuţ, astfel că ieri Curtea de Apel a decis în mod definitiv că modul de executare a pedeapsei aplicată inculpatului este inadecvat, drept pentru care inculpatul Ciorăscu Constantin a fost trimis în spatele gratiilor pentru 3 ani. Inculpatul Ciorăscu a şi fost ridicat pentru internare în penitenciar. Toţi trei inculpaţii au acum cazier judiciar. Familia se poate îndrepta pentru a obţine despăgubirile împotriva oricărui inculpat.