Dacă schimbați bani la ghișeul unui schimb valutar, veți avea dreptul să cereți anularea operațiunii efectuate în decurs de 30 de minute de la finalizarea acesteia. Noua regulă va intra în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial - 10 iunie 2016, a modificărilor operate la Legea nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară. O mare parte din amendamente vizează  condiţiile de licenţiere şi de activitate a unităţilor de schimb valutar. Cele mai importante se referă la:
  • stabilirea dreptului clientului unităţii de schimb valutar de a solicita revocarea operaţiunii efectuate la ghișeu în decurs de 30 minute de la finalizarea acesteia;
  • anularea obligativităţii băncilor licenţiate de a asigura la începutul şi în timpul programului de lucru suma de 100 de mii de lei pentru fiecare punct de schimb valutar;
  • anularea pentru casele de schimb valutar a cerinţei de asigurare la începutul şi în timpul programului de lucru a sumei minime echivalente de 400 de mii de lei pentru efectuarea operaţiunilor cu persoane fizice. Totodată, a fost păstrată cerința de deținere de către casa de schimb valutar a mijloacelor băneşti circulante (formate din aporturile bănești în capitalul social) în sumă minimă de 500 de mii de lei, inclusiv pentru fiecare filială;
  • stabilirea termenului de valabilitate nelimitat pentru licenţa casei de schimb valutar şi cea a hotelului care deţine punctul de schimb valutar (hotelul), concomitent cu majorarea taxei pentru licenţă pentru casele de schimb valutar până la 12 mii de lei şi până la 6 mii lei pentru hoteluri;
  • operarea amendamentelor la lista documentelor care urmează a fi prezentate la BNM în vederea licenţierii caselor de schimb valutar şi a hotelurilor;
  • permiterea efectuării operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar;
  • stabilirea dreptului unităţilor de  schimb valutar de a modifica pe parcursul programului de lucru cursurile valutare (conform procedurilor interne elaborate), concomitent cu dreptul BNM de a stabili frecvenţa de modificare a cursurilor valutare în decursul programului de lucru, precum și specificarea obligaţiei unităţilor de schimb valutar de a stabili cursurile de cumpărare şi vînzare ale dolarului SUA, euro, lirei sterline, leului românesc şi hrivnei ucrainene cu două zecimale, iar ale rublei rusești – cu trei semne zecimale.
De asemenea, legea a modificat anumite prevederi referitoare la controlul valutar asupra activităţii unităţilor de schimb valutar şi aplicarea sancțiunilor fată de acestea. Potrivit BNM, amendamentele operate sunt îndreptate spre dezvoltarea și eficientizarea funcţionării pieţei valutare interne, sporirea nivelului de concurență pe piața valutară, fortificarea protecției drepturilor consumatorilor-clienți ai unităților de schimb valutar, îmbunătăţirea cadrului legal aferent licenţierii, funcţionării şi controlului asupra activităţii unităţilor de schimb valutar, dezvoltarea cadrului legal aferent activităţii de prestare a serviciilor în cadrul operaţiunilor valutare de către prestatorii de servicii de plată nebancari. Anumite prevederi ale Legii nr.94 din 13 mai 2016 au intrat în vigoare la data publicării – 10 iunie 2016 (de exemplu: liberalizări aferente operațiunilor de capital), iar altele vor intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării acesteia (de exemplu: dispozițiile referitoare la activitatea unităților de schimb valutar, notificarea împrumuturilor/creditelor externe în cadrul operațiunilor aferente investițiilor directe).