Autor: Victoria Goncearuc Casa de avocatură „Cobzac & Partners” Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 2006, „prejudiciul moral” este definit drept suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul nașterii sau la bunurile dobândite prin lege (viața, sănătatea, demnitatea se reputația profesională, inviolabilitatea vieții personale, secretul de familie și personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor). Conform legislației Republicii Moldova, poate cere repararea prejudiciului moral cauzat printr-o infracțiune orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracțiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale (Codul de procedură penală, art. 58). Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de către instanțele de judecată a legislației ce reglementează repararea prejudiciului moral spune că este în drept să depună cerere în instanța de judecată referitor la repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar și persoana juridică. Persoana juridică, însă, poate depune cerere privind repararea prejudiciului doar în cazurile expres stabilite de lege, și anume în una din situațiile în care ea se consideră lezată prin:

• afirmațiile neadevărate făcute în presă;
• vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ;
• refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Persoana juridică deține bunuri nepatrimoniale, cum este dreptul la nume, reputația profesională, care de rând cu drepturile patrimoniale, pot fi lezate prin acțiunile ilicite ale terțelor persoane, și, respectiv, pentru încălcarea acestor drepturi ea poate solicita repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a unei infracțiuni. Însă, nu putem vorbi de repararea prejudiciului înainte de satisfacerea anumitor condiții prevăzute de legea procesual penală, și anume constituirea victimei în calitate de parte vătămată și parte civilă. Conform CPP art. 59 alin 1), parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracțiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Cu toate acestea, minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracțiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său. Această prevedere este inclusă cu scopul de a acorda posibilitate de a apăra interesele minorului din oficiu, indiferent de acordul de voință al acestui, care este vătămat prin infracțiunea săvârșită, constituind o garanție procesuală de respectare a drepturilor persoanelor care nu au capacitate juridică deplină. Conform alin.(2) al aceluiași articol, se stabilește că actul prin care este recunoscută ca parte vătămată este ordonanța organului de urmărire penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calități procesuale. Deci, temei de atribuire a calității procesuale de parte vătămată este faptul săvârșirii unei infracțiuni și ca urmare a acesteia, existența unui prejudiciu moral al respectivului subiect. Calitatea de parte vătămată se atribuie doar la faza urmăririi penale, astfel că, ulterior recunoașterii în asemenea calitate se poate de pretins înaintarea acțiunii civile alături de acțiunea penală, prin care se cere repararea prejudiciului moral cauzat prin infracțiune. În cazul în care, după recunoașterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanțe care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală încetează participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă prin ordonanță motivată. Când persoana vătămată devine parte vătămată în procesul penal Trebuie sa facem distingere între persoana care are calitatea de parte vătămată, persoana vătămată și victima infracțiunii. Victima, dacă participă în procesul penal, dobândește calitatea de parte vătămată prin ordonanța organului de urmărire penală. Persoana vătămată trebuie să îndeplinească două cerințe pentru a deveni parte vătămată în procesul penal:

• să aibă vocația de a deveni parte vătămata;
• să-și manifeste voința de a participa în proces în această calitate.
• Prima cerință este întrunită ori de câte ori o persoana fizică sau juridică a suferit, prin infracțiune, o vătămare fizică, morală sau materială. A doua cerință se poate realiza prin:
• formularea unei plângeri prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare în urma unei asemenea plângeri;
• prin declarația orală sau scrisă depusă la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată competentă, prin care victima infracțiunii solicită, expres, tragerea la răspundere penală a autorului infracțiunii și precizează dorește să participe în proces în calitate de parte vătămată.

Ulterior, tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente se realizează prin înaintarea cererii scrise de constituire a persoanei vătămate în calitate de parte civilă și recunoaștere a acesteia de către instanța de judecată sau procuror, în dependență de momentul în care se înaintează cererea respectivă, în faza urmăririi penale sau la judecarea cauzei în fața instanței de judecată. Astfel că, persoana fizică sau juridică, căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracțiune, prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată, este recunoscută în calitate de parte civilă şi ei i se încredințează informație în scris despre drepturile şi obligațiile ei prevăzute de art.62 CPP. Conform art. 61 CPP, parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privința căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracțiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, plus la acesta, fiind necesar să depună la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Recunoașterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată. Subiectul activ al acestui raport este persoana care a suferit prejudiciul moral, produs prin infracțiune, adică, partea civilă, ea fiind cea responsabilă pentru a înainta cererea de reparare a prejudiciului, iar subiectul pasiv este inculpatul, precum și partea civilmente responsabilă, responsabile pentru a satisfacerea cererea persoanei vătămate prin infracțiune. Dacă ne referim la repararea prejudiciului moral în cadrul procesului penal, atunci, trebuie să menționăm că în rezultatul săvârşirii unei infracţiuni, la sancţiunea penală poate să fie alăturată şi o sancţiune civilă. Asocierea celor două sancţiuni nu duce la confundarea acestora şi nici la modificarea naturii juridice a fiecăreia dintre ele, datorită faptului că răspunderea civilă se întemeiază pe ideea de reparare a unui prejudiciu, iar răspunderea penală se întemeiază pe ideea producerii unui rău celui care a săvârşit o infracţiune, ca o retribuţie, răsplată pentru răul produs societăţii prin fapta sa. Cum se recuperează daunele cauzate prin infracțiune Deci, conform legislaţiei în vigoare, recuperarea daunei cauzate prin infracţiune este posibilă prin:

• acţiune civilă în cadrul procedurii civile, separat de procesul penal;
• acţiune civilă în cadrul procesului penal;
• plata sumei de bani în urma asigurării, se are în vederea asigurarea de viață, asigurările de sănătate conform Legii cu privire la asigurări. Astfel, în cazul în care este săvârșită cu vinovăție o infracțiune, îndemnizația de asigurare nu va fi acordată victimei infracțiunii. Altfel, s-ar încuraja săvârșirea infracțiunilor de către persoanele care sunt asigurate de companii de asigurare;
• repararea benevolă a pagubei prin alte modalităţi (în cazul medierii, prin împăcarea părţilor etc.).

Calitatea de parte civilă nu înlătură dreptul persoanei respective de a participa în aceeași cauză și în calitate de parte vătămată, însă, oricând poate renunța la calitatea de parte civilă, fără a-și pierde calitatea de parte vătămată. Drepturile părții civile la solicitarea despăgubirilor Partea civilă este îndreptățită, în principal, la solicitarea despăgubirilor, fapt din care decurg drepturi precum:

• dreptul de a cere administrarea de probe și mijloace de probă pentru a se stabili întinderea prejudiciului suferit;
• dreptul de a scrie cereri, plângeri;
• dreptul de a ridica excepții;
• dreptul de a participa la efectuarea anumitor acte procedurale sau de a exercita căile de atac, în situațiile prevăzute de lege, dar numai în legătură cu soluționarea laturii civile a cauzei.

Partea vătămată trebuie să indice în cerere despre compensarea prejudiciului moral, cine, în ce circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni) i-au fost cauzate suferințe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea. Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existenta şi întinderea prejudiciului material, cu condiția ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege. Cine are dreptul la repararea prejudiciului moral Nu trebuie să facem abstracție de faptul că dreptul la repararea prejudiciului moral îl au nu numai persoanele prejudiciate direct, ci și persoanele apropiate acesteia. Este posibil acordarea despăgubirii bănești pentru prejudiciul moral afectiv cauzat terțelor persoane, apropiate persoanei vătămate, legate de aceasta printr-o relație afectivă familiară. Modalitatea şi felul despăgubirilor se stabilesc de către instanţă la cererea victimei. Ţinându-se cont de circumstanţele cauzei, poate fi stipulată o altă modalitate, dar numai din motive întemeiate. Pe lângă repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului moral, acesta poate fi reparat şi prin măsuri cu caracter nepatrimonial. Persoana fizică eliberată din funcţie în legătură cu condamnarea ilegală sau suspendată din funcţie în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală este restabilită la locul de muncă anterior. În caz de imposibilitate (lichidarea întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, reducerea statelor), acesteia i se oferă un loc de muncă echivalent cu cel ocupat anterior. Funcţia i se va oferi peroanei fizice în termen de cel mult o lună de la data depunerii cererii, dacă aceasta a fost depusă în termen de 3 luni de la data primirii de către persoana fizică a avizului despre rămânerea definitivă a sentinţei de achitare sau a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală. Înscrierea respectivă în carnetul de muncă, introdusă în legătură cu eliberarea din funcţie, se consideră nevalabilă. Cum se calculează prejudiciul moral Referitor la modalitatea de determinarea a cuantumului prejudiciului moral, în punctul 32 din Hotărârea Curții Supreme se menționează că pe lângă criteriile generale, se vor lua în considerare criteriile specifice de evaluare a cuantumului acestor despăgubiri, prevăzute la art. 219 alin. (4) CPP. La evaluarea cuantumului despăgubirilor, instanţa de judecată ia în considerare:

• suferinţele fizice ale victimei;
• prejudiciul agrement sau estetic;
• pierderea speranţei în viaţă;
• pierderea onoarei prin defăimare;
• suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.

Legea nu prevede în mod exhaustiv criteriile de evaluare a cuantumului prejudiciului moral cauzat prin infracțiune. Sunt niște prevederi orientative, care ar ajuta la îngustarea numărului de metode de determinare a valorii reale a prejudiciului, ceea ce creează o stare de incertitudine în ceea ce prevede evaluarea acestuia. Cert este faptul că dauna morală și cea patrimonială nu sunt legate între ele, acea materială întotdeauna urmează de probat prin mijloce de probe stabilite în art. 93 CPP RM, pe când cea morală, datorită faptului că nu poate fi probată prin intermediul probelor de la respectivul articol în majoritatea cazurilor, rămâne să fie bazată daor pe argumentele aduse de partea vătămată asupra survenirii si manifestării prejudiciului dat. Astfel, întotdeauna când sunt aduse probe asupra prejudiciului material el va fi acodat, ceea ce nu se întâmplă în cazul prejudiciului moral. Despăgubiri de 5-10 ori mai mici decât cer Curtea Supremă de Justiție menționează în nota sa informativă că cuantumul pecuniar al prejudiciului moral, încasat de către instanţele judecătoreşti, în general, este de 5-10 ori mai mic decât cel solicitat de către reclamanţi. Aceste sume sunt menţinute de către instanţele superioare, în unele cazuri fiind esenţial reduse, sub acest aspect existând anumite discrepanţe. Și din analiza practicii judiciare observăm că acest lucru este prezent și, atâta timp cât nu va fi instituită o limită de sus până la ce sumă pot să ceară despăgubiri morale părțile vătămate, vor cere sume cu mult mai mari decât va oferi instanța, fie din dorința de răzbunare, fie pentru că astfel apreciază suferințele morale pricinuite de fapta infracțională. Chiar dacă în practica judiciară sunt anumite criterii după care instanțele de judecată se conduc la aprecierea cuantumului prejudiciului moral, există o discrepanță între practictica aplicării normelor legale cu privire la repararea daunei morale. În acest sens, este binevenită Recomandarea Curții Supreme de justiție nr. 6 privind satisfacţia echitabilă, care spune că la determinarea cuantumului prejudiciului moral cauzat prin infracțiune se ia obligatoriu în consideraţie principiul general al echităţii şi faptul că suma nu trebuie să fie vădit disproporţionată cu sumele acordate de Curtea Europeană în speţele similare. Analizând jurisprudenţa CEDO, în cazurile de neexecutare putem constata că mărimea acesteia este de aproximativ de 600 euro pentru 12 luni de întârziere şi câte 300 euro pentru fiecare perioadă următoare de 6 luni de întârziere. În materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral variază între 1000 şi 2500 de euro, pentru 5 sau 10 ani. Cea mai mică sumă s-a acordat în Deservire SRL, 600 euro, pentru 6 ani, iar cea mai mare în Cravcenco, 3000 euro, pentru 10 ani de examinare a unui litigiu de muncă. Scopul satisfacţiei echitabile acordate de Curte este de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a evenimentelor contrare convenției CEDO. Principiul care stă la baza mecanismului reparării daunei morale cauzate este regula repararției integrale a prejudiciului suferit astel că atât prejudiciul material, cât și cel moral să fie compensat în totalitate persoanei care le-a suferit.