Autor: Olesea Nastas, E-DREPT La începutul exercitării profesiei, un avocat efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională. O perioadă în care viitorul profesionist se formează și învață propriu-zis „a juca”. Și cum fiecare jucător se visează într-o ligă superioară, la finalul celor 18 luni de „antrenament”, avocatul stagiar părăsește liga domestică. Cel puțin, așa ar trebui. Apropo, tu în care ligă joci? Deși între termenii avocat stagiar și avocat este o diferență de doar 18 luni, se formează impresia că la mijloc este o distanță de ani-lumină. De ce? Pentru că orice cetățean al Republicii Moldova, orice cetățean străin sau chiar apatrid, cu capacitate deplină de exercițiu sau parțială, ce posedă o reputație ireproșabilă sau chiar reproșabilă, care promovează de sine stătător sau asistat examenul de admitere la stagiu și care încheie în realitate sau fictiv cu vreun avocat contractul de stagiu profesional, are șansa (!) să devină avocat stagiar. Și devine. Clar, asumându-și toate potențialele „vicii” ascunse. Exact în aceste circumstanțe, așa-zisul avocat stagiar intră în posesia unei legitimații care îi permite să acorde asistență juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curților de apel și autorităților publice, sub supravegherea avocatului îndrumător (sau nu neapărat). Iar de aici până la calificare „jocul” se prezintă simplu. Este? Nu-i! Și nici nu ar trebui să fie, de altfel. Așadar, să reformulăm. Orice cetățean al Republicii Moldova, licențiat în drept, cu capacitate deplină de exercițiu și cu o reputație ireproșabilă, care promovează examenul de admitere la stagiu (cu respectarea principiilor transparenței și egalității în drepturi) și încheie cu un avocat contractul de efectuare a stagiului de pregătire profesională, devine avocat stagiar. După efectuarea stagiului, avocatul stagiar susține examenul de calificare. Iar dacă excelează, își schimbă „liga”. Altfel, nicidecum! O parte alarmantă a licențiaților în drept (ultimii cinci ani sunt obiect de orientare) au o neîncredere fundamentală în capacitatea lor de a-și putea schimba viitorul profesional. De ce? Pentru că li s-a băgat în cap: „Orice ați face, nu veți accede în profesia de avocat”. Iar acest „orice” îi înfruntă cu dispreț în permanență. Unii dintre ei acceptă job-uri de funcționari publici de execuție, în instituții erodate de birocrație, numai pentru că li se zice necontenit că nu vor putea reuși niciodată într-un sistem umplut până la sațietate de oportunism. Este venal ceea ce se întâmplă în avocatură, fără discuție. Dar asta nu înseamnă că un tânăr licențiat trebuie să renunțe, în folosul unui sistem care murmură a reformare. Eu l-aș încuraja să-i neglijeze pe toți cei care fac orice altceva numai nu asistență juridică și reprezentare. Și, îndeosebi, să-i treacă cu vederea pe cei care agreează compromisurile și se complac în amoralitate. Ei au tâlcul lor. În fond – parafrazându-l pe Antoine de Sait-Exupéry –, poți să consideri vinovat pământul că hrănește cactuși și mărăcini, când tu știi că ești sămânță de cedru? Condițiile efectuării stagiului, drepturile și obligațiile avocatului stagiar sunt reglementate de Legea cu privire la avocatură și Statutul profesiei de avocat, sub rigurosul ochi al deontologiei profesionale. Și, în aceste condiții, nu ar trebui să existe careva distorsiuni. Iar dacă sunt, decontarea va fi după Comisia de licențiere a profesiei de avocat. Aproape exclusiv. Prin urmare, un tânăr licențiat, potențial avocat stagiar, ar cam trebui să-și vadă de treabă. Și să nu se grăbească să renunțe. Mai bine să încerce să devină punctual într-un sistem care întârzie. Iar dacă nu poate, să nu corupă jocul – să treacă în rezervă. O fi ambiția un stimulator pentru virtuți, dar tot rămâne în sine un viciu. Lovitură de pedeapsă, hop!