Odată informați în ce condiții încetează contractul individual de muncă și ce compensații poate primi salariatul, este important să cunoașteți și în ce situații se interzice concedierea angajatului. În Codul muncii al Republicii Moldova au fost consacrate mai multe restricţii sau interdicţii la concediere. Astfel, potrivit art. 86 alin. (2) din Codul muncii, nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, în perioada îndeplinirii obligaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii. Legiuitorul moldovean a instituit o serie de măsuri de protecţie a salariaţilor concretizate sub forma interdicţiilor temporare la concediere. Atenție! În practica de aplicare a legislaţiei muncii apar unele probleme ce vizează temeinicia aplicării dispoziţiilor cuprinse în art. 86 alin. (2) din Codul muncii în cazul încetării contractului individual de muncă cu un salariat care a fost angajat pe o perioadă determinată şi al cărui contract de muncă a fost suspendat, de exemplu, în legătură cu acordarea concediului de maternitate. În astfel de situaţii, respectivul salariat urmează să fie eliberat din funcţie în temeiul art. 82 lit. f) din Codul muncii, cu respectarea condiţiilor statuate în art. 83 din Cod. Aşadar, chiar dacă salariatul se află în concediu de maternitate, el nu se poate prevala de garanţiile juridice, care instituie interdicţia concedierii salariatului în perioada aflării lui în concediu de maternitate, în concediu medical, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani etc., întrucât în situaţia analizată ne aflăm în faţa încetării contractului de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor şi nu se pune în discuţie concedierea salariatului. Reguli de concediere a unor anumite categorii de persoane Totodată, legislaţia muncii în vigoare stabileşte regulile speciale privind concedierea unor anumite categorii de persoane, şi anume:
  • femeile gravide, femeile, care au copii în vârstă de până la şase ani şi persoanele care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului prevăzute la art. 124, 126 şi 127 din Codul muncii nu pot fi supuse concedierii, exceptând cazurile de lichidare a unităţii sau de încetare a activităţii angajatorului persoană fizică,, precum şi cele de comitere a unor abateri disciplinare grave sau repetate;
  • pe durata perioadei electorale, candidaţii electorali nu pot fi concediaţi ori transferaţi la o altă muncă sau funcţie fără acordul lor;
  • concedierea salariaţilor în vârstă de până la 18 ani, cu excepţia cazului de lichidare a unităţii, se permite numai cu acordul scris al agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, respectându-se condiţiile generale de concediere prevăzute de Codul muncii.
Alte garanţii suplimentare împotriva concedierilor neîntemeiate ale anumitor categorii de salariaţi, ce se exprimă în interdicţia desfacerii, fără acordul organelor competente, a contractului individual de muncă, sunt specificate în art. 87 din Codul muncii al Republicii Moldova. Astfel, concedierea salariaţilor membri de sindicat poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate în următoarele cazuri:
  • reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate;
  • constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente, confirmate prin hotărîre a comisiei de atestare;
  • încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare.
În celelalte cazuri, concedierea se admite cu consultarea prealabilă a organului (organizatorului) sindical din unitate. Concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză. Totodată, conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior. Prezintă interes şi faptul că Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, în special art. 34 alin .(4), instituie interdicţia concedierii persoanelor alese în componenţa organelor sindicale timp de un an după expirarea atribuţiilor elective, cu excepţia cazurilor de lichidare totală a unităţii sau comiterii de către persoana respectivă a unor acţiuni culpabile, pentru care legislaţia prevede posibilitatea concedierii. În aceste cazuri, concedierea salariatului se efectuează în mod obişnuit. În conformitate cu prevederile Codului muncii, organele sindicale (organizatorii sindicali) îşi vor comunica acordul sau dezacordul (opinia consultativă) argumentat în scris privind concedierea salariatului în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acordului (opiniei consultative) de către angajator. În cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă. Ghidul „Aplicarea Legislației Muncii” a fost elaborat cu sprijinul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul „Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător” (BRITE). Ghidul are scopul de a ajuta companiile în aplicarea corectă a legislației și a fost pus la dispoziție de către Camera de Comerț Americană din Moldova.