Certificatul de calificare al auditorului este un document ce confirmă calificarea profesională de auditor pentru auditul general. Examenul de calificare poate fi susţinut de cetăţenii Republicii Moldova, de cetăţenii străini şi de apatrizii, care întrunesc următoarele cerinţe:

  • să aibă capacitate de exerciţiu deplină, studii superioare în domeniul economico-financiar sau juridic, confirmate prin diplomă de studii superioare complete, eliberată de o instituţie de învăţămînt superior din Republica Moldova sau dintr-un alt stat, cu condiţia recunoaşterii calificării şi echivalării acestei diplome de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova;
  • să aibă vechime în muncă de cel puţin 3 ani în domeniul economico-financiar sau juridic;
  • să nu aibă antecedente penale nestinse;
  • să posede limba de stat.

Pentru a participa la examenul de calificare, persoana trebuie să prezinte următoarele documente (original și copie):

  • cererea de admitere la examenul de calificare;
  • curriculum vitae;
  • două fotografii cu dimensiunea 3 × 4 cm;
  • cazierul judiciar;
  • diploma privind studiile superioare corespunzătoare, confirmată de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, în cazul efectuării studiilor peste hotare;
  • carnetul de muncă ce confirmă angajarea şi experienţa corespunzătoare de muncă în Republica Moldova sau documentul (apostilat/legalizat, tradus în limba de stat şi legalizat în condiţiile legislaţiei în vigoare), care confirmă vechimea în muncă de cel puţin 3 ani în domeniul economico-financiar sau juridic acumulată în afara Republicii Moldova;
  • recomandarea în formă scrisă a organului executiv al societăţii de audit, auditorului întreprinzător individual, unde este angajat pe parcursul perioadei de stagiere;
  • buletinul de identitate sau permisul de şedere (după caz), eliberate de organele abilitate ale Republicii Moldova;
  • certificatul internaţional de calificare din domeniul contabilităţii şi auditului cu anexarea disciplinelor susţinute, apostilat/legalizat, tradus în limba de stat şi legalizat în condiţiile legislaţiei în vigoare (după caz);
  • confirmarea certificatului internaţional de calificare din domeniul contabilităţii şi auditului de către organul care l-a eliberat, tradusă în limba de stat şi legalizată în condiţiile legislaţiei în vigoare (după caz).

Documentele corespunzătoare se prezintă într-o mapă-dosar de către persoana interesată secretarului Comisiei, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită privind desfăşurarea examenului.

Pentru susţinerea examenului la fiecare disciplină se achită o taxă în mărime de 350 de lei.

Termenul de valabilitate al certificatului de calificare al auditorului este nelimitat.

Mai multe detalii puteți afla aici.