Curtea Europeană a Drepturilor Omului a lansat un nou motor de căutare care facilitează aflarea stadiului unei cereri depuse la Curte. Acest soft este numit „SOP” – State of Proceedings și permite oricui să afle în ce stadiu a ajuns procedura referitoare la o cerere. Motorul de căutare oferă informații referitoare la toate cauzele care au fost alocate unei formațiuni judiciare și nu sunt anonime și cauzele pendinte în fața Curții sau care au fost radiate de pe rol în ultimii doi ani. Informațiile sunt disponibile la două luni după înregistrarea unei modificări în procedura unei cauze. Motorul de căutare este oferit acum în limba engleză, franceză, italiană și portugheză, dar va fi în scurt timp disponibil în cele 36 de limbi oficiale ale statelor membre ale Consiliului Europei.