Un bărbat, suspectat că ar fi participat la organizarea unui atac terorist la numai câteva zile după o serie de explozii care au omorât peste 50 de oameni, a obținut câștig de cauză la CEDO. Acestuia i-a fost încălcat dreptul la asistență juridică, după ce a fost interogat de poliție.

După  patru explozii care au zguduit sistemul de transport din Londra și care s-au soldat cu peste 50 de morți, poliția a arestat alte patru persoane suspectate că ar fi încercat să detoneze bombe, însă tentativa a eșuat. Poliția a arestat inițial trei persoane, cărora însă li s-a refuzat asistenţa juridică pentru perioade cuprinse între patru şi opt ore, timp în care s-au aplicat interogatorii de siguranţă.

În cadrul procesului, aceștia au susţinut că detonarea bombelor fusese o farsă şi că acestea nu fuseseră create ca să explodeze. Declaraţiile făcute în cadrul interogatoriilor de siguranţă au fost admise ca probă împotriva lor, iar ei au fost condamnaţi pentru conspiraţie la comiterea unui atentat. Cel de-al patrulea reclamant nu fusese suspectat de detonarea unei bombe şi a fost interogat iniţial de către poliţie, în calitate de martor. Poliția nu l-a arestat, însă a continuat să-l interogheze în calitate de martor şi i-a luat o declaraţie scrisă. Acesta a fost condamnat pentru asistarea unuia dintre atentatori şi pentru omisiunea de a divulga informaţiile despre atacurile cu bombă, după ce s-ar fi auto incriminat. 

Marea Cameră urma să clarifice două aspecte primordiale - primul dacă au existat motive imperioase pentru aplicarea restricţiei privind accesul la un avocat, pe când cea de-a doua etapă cerea ca aceasta să evalueze prejudiciul provocat drepturilor apărării, prin aplicarea restricţiei. Cu alte cuvinte, cerea să examineze impactul restricţiei asupra echitabilităţii generale a procedurilor şi să decidă dacă acestea au fost echitabile, în ansamblu.

În cazul celor trei arestați, Guvernul a reușit să demonstreze că poliţia a procedat în strictă conformitate cu prevederile legislative şi cu scopul interogatoriilor de siguranţă. Reclamanţii au fost informaţi cu privire la dreptul lor la tăcere, dreptul lor la consiliere juridică şi motivele care au stat la baza deciziei de a le restricţiona accesul la consilierea juridică. Ei au fost reprezentaţi de către un avocat şi au putut contesta probele obţinute la interogatoriul de siguranţă.

În ceea ce privește al patrulea reclamant, ca şi în cazul primilor trei, Marea Cameră a acceptat că a existat o nevoie urgentă de prevenire a consecinţelor negative grave pentru viaţa, libertatea sau integritatea fizică. Totuşi, aceasta a constatat lipsa unei demonstraţii convingătoare din partea Guvernului privind caracterul suficient al circumstanţelor excepţionale pentru a constitui motive imperioase în vederea continuării interogatoriului celui de-al patrulea reclamant după ce acesta a început să se auto-incrimineze, fără a fi atenţionat sau informat despre dreptul său la consiliere juridică. Constatând astfel, ea a avut în vedere lipsa totală a unui cadru normativ care să-i permită poliţiei să acţioneze aşa cum a acţionat, lipsa unei determinări individuale înregistrate în baza prevederilor aplicabile ale dreptului naţional cu referire la restricţionarea accesului la consilierea juridică şi, mai ales, decizia deliberată a poliţiei de a nu-l informa pe cel de-al patrulea reclamant cu privire la dreptul său de a tăcea. Cu votul a 11 pentru și 6 împotrivă, Curtea a stabilit încălcarea articolului 6 §§ 1 şi 3 (c) din Convenţie. Sursa: CSJ