Autor: Ana Iovu Casa de avocatură „Cobzac & Partners” Trăim într-o perioadă în care aproape fiecare are un cont măcar pe o rețea de socializare, fie că vorbim de facebook, twitter, linkedin sau alte rețele. Mulți sunt cei care nu conștientizează că ceea ce postează, comentează, distribuie sau apreciază pe rețelele de socializare ar putea leza dreptul la onoare, demnitate, reputație profesională a unei persoane. În momentul în care postăm ceva ar trebui să fim siguri că putem demonstra veridicitatea celor expuse. În caz contrar, am putea fi trași la răspundere pentru defăimare, adică pentru răspândirea informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. La prima vedere, s-ar părea că ceea ce postăm ține de exercitarea dreptului nostru la liberă exprimare și că nu ar trebui să fim sancționați. Totuși, este foarte important să știm că, deși libertatea de exprimare este una dintre libertățile fundamentale ale omului, totuși, aceasta nu poate fi exercitată abuziv și, nefiind un drept absolut, este susceptibilă de a fi supusă unor restrângeri. Necesitatea menținerii unui echilibru între exercitarea dreptului la libera exprimare și dreptul la onoare, demnitate și reputație profesională este reglementat expres atât de normele naționale, cât și de cele internaționale. Astfel, art. 10 al CEDO - libertatea de exprimare – prevede: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. Potrivit art. 1 alin. (1) al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare: „Prezenta lege are scopul de a garanta exercitarea dreptului la libera exprimare, precum şi un echilibru între asigurarea dreptului la libera exprimare şi apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale şi vieţii private şi de familie ale persoanei”. De asemenea, conform art. 7 alin. (1) al aceleiași Legi, „orice persoană are dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale lezate prin răspândirea relatărilor false cu privire la fapte, a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient sau prin injurie”. Pentru a ști dacă o postare lezează dreptul la onoare, demnitate și reputație profesională a unei persoane trebuie să știm ce semnifică aceste noțiuni. Definițiile sunt date la pct. 5 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la aplicarea legislaţiei despre apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice nr.8 din 09.10.2006. Astfel:

• Onoarea reprezintă aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei în conştiinţa socială.
• Demnitatea reprezintă autoaprecierea persoanei întemeiată pe aprecierea societăţii.
• Reputaţia profesională reprezintă reflectarea calităţilor profesionale ale persoanei în conştiinţa socială, însoţită de aprecierea pozitivă a societăţii.

Deosebirea dintre „onoare” şi „demnitate” constă în faptul că onoarea este o trăsătură socială obiectivă, iar la demnitate se studiază momentul subiectiv, autoaprecierea. Poate s-ar părea că ceea ce postăm pe pagina noastră de pe rețeaua de socializare reprezintă ceva privat, dar instanțele din diferite state au stabilit, prin hotărârile emise, că rețelele de socializare reprezintă spațiu public, indiferent că postarea ta poate fi văzută doar de prieteni sau de toți utilizatorii. Mai mult, fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce postează. În România, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie din noiembrie 2014, a stabilit că rețeaua de socializare Facebook reprezintă spațiu public, menționând că „este indiscutabil că fapta constând în sloganul postat pe pagina reţelei de socializare îndeplineşte exigenţa juridică privind „caracterul public” întrucât mesajul a fost postat pe o reţea de socializare care, prin natura sa, este destinată accesului public/oricărui utilizator, în faţa unui anumit număr de persoane şi, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenţia parvenirii la cunoştinţa utilizatorilor publici ai paginii şi inclusiv a categoriei protestatarilor”. De exemplu, într-o speță, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului, care anterior a fost polițist, daune morale de 400 de euro, pentru că a postat pe facebook următoarele comentarii despre acesta: „milițieni în care nimeni nu a avut încredere”, „pentru a prinde un presupus hoț, pentru că nu avea pistol, a folosit furca cu care i-a dat în cap”, „făcea percheziții în casa unor persoane fără mandat”, „în timpul mandatului... s-au furat multe fără să fie prinși făptașii”. În Republica Africa de Sud, printr-o hotărâre din 2013, în cauza Isparta vs Richter și alții 2013 (6) SA 529 (GNP), s-a stabilit că, dacă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, poate fi atrasă la răspundere nu doar persoana care a scris o anumită postare defăimătoare, ci și cea care a fost tag-uită la acea postare și permite ca numele său să fie corelat cu aceasta, și chiar persoana care a distribuit postarea cu caracter defăimător. În speță era vorba de un bărbat care a scris pe facebook că fosta lui soție este o mamă rea și nu știe cum să educe copii. La comentariul respectiv a fost tag-uită și actuala soție a acestuia. Într-un final, instanța a hotărât încasarea de la ambii în mod solidar a daunelor morale în cuantum de 40.000 ZAR (rand sud-african), ce reprezintă echivalentul a aproximativ 2.600 euro pentru prejudicul moral cauzat fostei soții. În Australia, un student a fost nevoit să plătească prejudicii morale în cuantum de 105.000 dolari unui profesor de la universitatea pe care o frecventa, pentru că și-a exprimat pe profilul său de pe twitter nemulțumirile față de acesta. Tot în Australia, o femeie a fost obligată să plătească 12.500 dolari soțului său pentru că a postat pe facebook un comentariu precum că acesta a supus-o violenței domestice. În Noua Zeelandă, un tânăr a fost obligat să plătească 40.000 euro prietenului său din școală, pentru că a creat un profil fals pe numele acestuia, unde erau expuse date eronate cu privire la preferințele sexuale și opiniile politice ale acestuia, precum și faptul că persoana respectivă ar datora sume mari de bani. Deși în țara noastră numărul de litigii cu privire la defăimarea pe rețelele de socializare este foarte mic, analizând tendința din alte state, unde se observă o creștere semnificativă a acestora, trebuie să conștientizăm că putem fi trași la răspundere civilă delictuală pentru postările de pe rețelele de socializare care lezează dreptul la onoare, demnitate și reputație profesională a altcuiva. Potrivit art. 1398 alin. (1) din Codul civil, „cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune”. Astfel, de regulă, repararea prejudiciului poate surveni doar atunci când sunt întrunite toate elementele pentru angajarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, și vinovăţia. Totuși, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, unul dintre elementele respective poate lipsi. O astfel de excepție este reglementată și în cazul lezării onoarei, demnității și reputației profesionale. Astfel, potrivit pct. 7 din Hotărârea Plenului CSJ nr.9 din 09.10.2006 cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral, „în cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat şi în lipsa vinovăţiei, faptei ilicite în următoarele cazuri expres prevăzute de lege: a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale”. Respectiv, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, reclamantul va trebui să demonstreze că a suferit un prejudiciu, patrimonial sau moral, și că postarea de pe rețeaua de socializare reprezintă cauza directă a producerii prejudiciului. În contextul celor expuse, vă recomandăm să vă gândiți de două ori înainte de a posta, de a distribui ceva pe o rețea de socializare sau de a accepta să fiți tag-uiți la o anumită postare.