În lumea mass-media este cunoscut ca jurnalist și PR-ist, consultant într-o companie de comunicare. Pe rețelele de socializare, însă, toți îl văd alergând. Este vorba de Iulian Bercu, care, după ce a încheiat sezonul maratoanelor, și-a făcut timp pentru interviu. Deși „a alergat” prin întrebări exact ca la maraton, să ajungă mai repede la linia de finish, a venit cu multe TIPSuri de comunicare și PR pentru avocați, în primul rând. De ce avocații evită presa, care sunt criteriile de selecție a unui avocat și care este cea de-a 11-a poruncă pe care o respectă moldovenii, aflați din interviu. BizLaw: Domnule Bercu, Dvs. activați în PR și comunicare. Care sunt ultimele tendințe în domeniu? Iulian Bercu: Ultimele tendințe sunt exact ca și în celelalte domenii ale existenței omului. Exces de gunoi și lucruri care nu ajută la nimic, decât crearea unor noi vârtejuri în unitazul informațional. În acest roi de „confetti” e mai greu să aduci un mesaj consumatorului tău. Dar și, Măria Sa Clientul, a devenit unul lenos din cauza acestui „confetti” și mai bine accesează un link despre cum să scapi de 80 de kg în trei zile, decât cum să-ți optimizezi taxele pentru a câștiga 100 de lei în plus. NU se referă la cei la care le-a ajuns „cuțitul la os” și ei fie că vor pierde, fie că vor câștiga din cauza unei informații. BizLaw: Care este, în opinia Dvs. cea mai bună strategie de comunicare? Poate fi aplicată și în avocatură/consultanță juridică? Iulian Bercu: Cea mai bună strategie de comunicare sunt faptele care „pleacă în popor”, deci care sunt comunicate. Poți de o mie de ori să-i spui cuiva că el e sătul, dar o bucată de salam îl va ajuta să te creadă mai repede. BizLaw: Comunicarea este un element indispensabil și în justiție, avocatură etc. Cum ați evalua această relație, dintre aceste două domenii, comunicarea și justiția? Iulian Bercu: Unde există concurență – indiscutabil va câștiga cel ce va șopti cel mai adânc în ureche clientului său că este cel mai bun. Dacă toți strigă la fel de tare, vezi punctul precedent. BizLaw: Cum poate avocatul ajunge la client? Prin ce metode? Iulian Bercu: La avocat de „bună voie” nu vine nimeni. Avocații trec acum prin perioada prin care băncile comerciale au trecut 10 ani în urmă. Clientul trebuie educat să-și apere drepturile, plaiul nostru fiind celebru prin caracterul „mioritic” al său, nemaivorbind de capacitatea explozivă a mămăligii. Metodele rămân a fi legendele despre miracolele săvârșite de către apostolii justiției. BizLaw: Este adevărată afirmația că cel mai bun PR este clientul mulțumit? Ce alte legi nescrise sunt valabile în domeniul comunicării și PR-ului? Iulian Bercu: Cel mai bun PR este ca potențialii clienți să afle despre clientul mulțumit. Toate legile nescrise sunt scrise și vândute, pe bani grei, amatorilor de a face PR. Principalul e ca legile nescrise din justiție să nu fie o piedică pentru PR. Unele legende de la noi pictează portrete de succes bazate pe relații din culise și nu pe diplome cu ștampile aurite. BizLaw: Poate depinde soarta unui proces de abilitatea avocatului de a comunica? Cunoașteți astfel de cazuri? Iulian Bercu: Toți suntem oameni! Și judecătorul, și ceilalți participanți la proces.
Indiscutabil că tot buchetul de comunicare este un instrument de presiune asupra tuturor. Judecătorului îi va fi mai simplu să ia o decizie controlată dacă despre acest proces nu cunoaște nimeni.
Dar dacă a căpătat o rezonanță va fi mult mai atent în deciziile luate. Nu învinuiesc pe nimeni și nu cunosc cazuri despre decizii luate în 5 minute doar pentru că judecătorul se grăbea la o zi de naștere. BizLaw: Pe ce trebuie să pună accent avocații în comunicarea cu clienții și cu alți reprezentanți din justiție? Iulian Bercu: Pe potențialul acțiunii sau declarației sale de a fi preluată, fără plată, de presă în ordinea acoperirii acesteia. Fie că vorbim despre proces sau alergările de 12 kilometri din fiecare dimineață. Lucrează orice chițibuș. BizLaw: Care sunt cele mai frecvente greșeli care se comit și de ce? Iulian Bercu: Moldova nu e țara paradoxurilor, cum o poziționează alții. E un sătișor la marginea Europei, unde viciile și talentele omenești sunt repetate în miniatură.
Nu sunt sigur că eu personal voi apela la un Făt-Frumos din Justiție, care știu că e un om extraordinar, în favoarea unui Zmău cu relații.
Ajus în zona avocaților, am nevoie vitală de câștig. Da, posibil cu orice preț. Din această cauză îmi este foarte greu să spun pe exemple concrete din rețelele de socializare, că acțiunile unuia sau altuia sunt pozitive sau negative, vând sau resping. E la fel ca și întrebarea despre televiziune. Posturile tv educă auditoriul sau reglează conținutul în baza educației auditoriului, pentru a obține raitinguri și a atrage publicitate. BizLaw: Sunt rare cazurile când avocații noștri acceptă să apară în public. Mai mult, când e vorba de dosare de rezonanță, unde apar politicieni. De ce, totuși, se tem să vorbească cu presa? Iulian Bercu: Cred că mult depinde și de clientul acestuia. Avocatul trebuie să-i propună să mediatizeze sau nu cazul său pentru a crea presiune asupra opiniei publice, asupra tuturor participanților la caz. În unele cazuri, însă, clientul poate să refuze să facă public cazul pentru că „e o rușine La Moldova să te judeci cu cineva”. Sunt și alte nuanțe ale albului. Încercarea până la urmă de a găsi o soluție cu cealaltă parte, poate judecătorul, poate a găsi cumătri comuni... BizLaw: De ce evită casele de avocatură să se laude cu fuziunile, tranzacțiile de sute de mii sau chiar milioane pe care le intermediază? Iulian Bercu: Poate fi o mentalitate din „zorile” acestui meleag pitoresc. Unde sumele pronunțate în șoaptă, inevitabil atrăgeau musafiri guvernamentali sau nonguvernamentali. În plus, părțile care jonglează cu milioane pot să refuze ca aceste litigii să fie făcute publice.
Știți cum, mulți declară că trăiesc doar din 2%, în timp ce știm că în Moldova e tradiție la majoritatea să nu să se bage fără un profit imediat de 200-300%.
BizLaw: În alte țări, cum ar fi România, se organizează cursuri pentru avocați și judecători, susținute de specialiști în comunicare. Este posibil așa ceva și în Republica Moldova? Iulian Bercu: Agențiile de PR nu merg la cursuri de justiție. Ași spune că fiecare trebuie să se ocupe cu lucrul pe care îl poate face cel mai bine. Oricui, în afară poate de juriști, că ajung. BizLaw: Dacă vorbim despre site-urile avocaților, v-aș ruga să faceți o analiză a acestora. Ce aveți de spus la acest capitol din perspectiva comunicării? Ce sfaturi le-ați oferi în acest sens? Iulian Bercu: Nu am analizat saiturile avocaților. Îi urmăresc pe rețelele de socializare și din presa periodică. BizLaw: Orice avocat își dorește ca despre el să se vorbească că are reputație ireproșabilă. Ce trebuie să facă pentru a obține această reputație? Iulian Bercu: Nimeni nu are reputație ireproșabilă. Un avocat trebuie să aibă o reputație de succes. Pentru asta el trebuie să se laude cu dosarele câștigate și să schimbe tema când este întrebat de eșecuri. BizLaw: Este intergitatea un element de care depinde imaginea avocatului/casei de avocatură? Iulian Bercu: Nu știu dacă în Moldova. BizLaw: Sunt avocat, am fost implicat într-un scandal/am reprezentat o bancă influentă, care a pierdut în instanță un dosar important. Ce fac? Cum îmi refac imaginea? Iulian Bercu: Arăți că această picătură de „rahat” nu poate schimba un „butoi de miere”, chiar dacă izul va mai rămâne, datorită concurenților. Dar întotdeuna lucrează bine schimbarea vectorului discuțiilor. E o profilaxie pentru memoria clienților. BizLaw: Ce literatură ar trebui să citească un avocat? Dar filme care i-ar ajuta să-și dezvolte abilitățile de comunicare? Iulian Bercu: Avocatul trebuie să citească. Nu vreau să împroșc aici cu tot felul de cărți și filme filosofice. Un avocat bun trebuie să știe viața. Haruki Murakami desigur e bravo, dar el nu a vândut niciodată la piața centrală și nu a trait la cămin. BizLaw: Din perspectiva cetățeanului, care ar fi criteriile după care v-ați alege un avocat, în caz de necesitate? Unde/cum l-ați căuta? Iulian Bercu: L-a ajutat pe cumătru. L-ași căuta printre zvonuri și legende. BizLaw: Spuneți primele cinci case de avocatură de la noi, care vă vin acum în minte. Iulian Bercu: În aceste momente nu pot să-l alung din cap pe Oleg Efrim, care m-a bătut la cap trei săptămâini cu acest interviu. Bună metodă de a rămâne în capul clienților, nu? BizLaw: Dar cinci avocați? Iulian Bercu: Nu vreau să fac TOP-uri. BizLaw: Ce recomandări le-ați da celor care activează în domeniul justiției, la capitolul comunicare și PR? Iulian Bercu: Să comunice cât mai des, în primul rând pentru a educa piața și a scoate frânele de la moldoveni. Să mediatizeze cât mai mult cazurile în care moldovenii au câștigat în fața statului, pentru a-i dezrobi pe cetățenii noștri, pentru care a 11 poruncă a devenit să rabde, pentru că TĂȚ RABDĂ, AȘĂ TREBU, EI ȘI POT FACE EU. Și în rest, deja pe cazurile sale. Vă mulțumesc pentru interviu.