Curtea Supremă de Justiție a elaborat o Recomandare cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale ce vizează contractul de credit sau împrumut, încheiat cu organizaţiile de microfinanţare. Recomandarea a fost elaborată pentru înlăturarea contradicţiilor referitoare la aspectul, dacă creditorul poate conveni asupra unui comision, taxe şi orice alt tip de costuri, pentru serviciile prestate, în legătură cu acordarea împrumutului. „Instanţele nu trebuie să trateze din perspectiva prevederilor de drept comun cauzele, în care se cere constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit/împrumut, ci, cu precădere, din perspectiva legilor și jurisprudenței, privitoare la drepturile consumatorilor”, se menționează în Recomandarea CSJ. Conform legislației, la încheierea contractului de microfinanţare (împrumut), creditorul (organizaţia de microfinanţare) poate prevedea încasarea unor comisioane, taxe şi orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul, în legătură cu încheierea contractului de împrumut. Potrivit CSJ, întrucât legislaţia naţională privind clauzele contractului, încheiat cu consumatorul, prezintă multe diferenţe, în majoritatea cazurilor, consumatorii nu cunosc normele de drept care reglementează contractele respective, pentru a proteja cetăţeanul în rolul său de consumator este necesar şi esenţial să se elimine clauzele abuzive în contractele de împrumut. „Dată fiind situația de fapt existentă în tot sistemul de microfinanţare, adică impunerea de către toate organizaţiile de microfinanţare a unor contracte preformulate, nenegociabile, consumatorii nu au posibilitatea reală să ia cunoștință, la data semnării contractului, de amploarea și de componenta riscului la care s-au expus, care sunt factorii ce le vor influența creditul, ce costuri, comisioane ar putea să le fie puse în sarcină, după semnarea/acceptarea contractului etc., într-o asemenea manieră, încât să poată refuza contractul. Nu se poate admite argumentul că, odată semnat/acceptat un contract, acesta îi este opozabil consumatorului, indiferent dacă este legal, nul sau abuziv”, se menționează în Recomandarea CSJ. De asemenea, din analiza dosarelor s-a stabilit că, în majoritatea cazurilor, organizaţia de microfinanţare (creditorul), în textul contractului de împrumut, indică „comisioane şi alte taxe”, însă, în toate cazurile, scopul clauzei privind aceste remuneraţii este neclar, caracterul echivoc al clauzelor fiind în contradicţie dispoziţiilor art.5 din Legea nr.256 din 09.12.2011. Astfel, „instanța de judecată va trebui să țină seama, în special de scopul esențial urmărit de „comision, taxe şi orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul”, aceasta constituind în mod vădit o obligație esențială care incumbă consumatorului, în schimbul punerii la dispoziție a împrumutului. Instanţa de judecată va verifica, dacă în contractul de împrumut vizat se indică în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat”. Recomandarea integrală a CSJ poate fi citită aici.