Impozitul pe avere a adus la bugetul de stat aproape 35 de milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat planifica, însă, să încaseze 50 de milioane de lei. Până acum, au achitat impozitul pe avere 1.938 de persoane din cele 2.893, care au corespuns criteriilor stabilite până la data de 1 noiembrie 2016. Cei mai mulți proprietari ai imobilelor de lux, locuiesc în municipiul Chișinău – 2638, ceea ce reprezintă 91,2 % din totalul celor ce urmează a fi impozitați. Alți 37 sau 1,3 % locuiesc la Bălți, 23 la Ialoveni, iar 20 la Hâncești. În celelalte raioane sunt mai puțin de 20 de subiecți ai impunerii. În 2016, termenul limită pentru achitarea impozitului a fost data de 26 decembrie, întrucât data de 25 decembrie a fost zi de odihnă. Pentru fiecare zi de neachitare contribuabilii vor achitate și penalități. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, „la situația din 26 decembrie 2016, cu respectarea termenului stabilit de legislație, la buget a fost achitat impozit pe avere în sumă totală de 32,47 millioane de lei, iar numărul subiecților „disciplinați” constituie 1797. Pe parcursul zilelor 27-29 decembrie 2016 obligația cu privire la impozitul pe avere a fost onorată de încă 141 de subiecți, suma achitată de către aceștia constituind 2,37 milioane de lei”. Amintim că începând cu 1 iulie 2016, Codul fiscal a fost completat cu un titlu nou - „Impozitul pe avere”. Astfel persoanele fizice care, conform datelor reflectate în  registrul bunurilor imobile la situația din 1 noiembrie 2016, au fost înregistrate în calitate de proprietari a locuințelor, inclusiv de vacanță, cu o suprafață de peste 120 m2 și a căror  valoarea este estimată la 1,5 milioane lei și mai mult trebuie să achite impozitul pe avere. Taxa constituie 0,8% din valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale. Potrivit prevederilor legale baza impozabilă a obiectului impunerii, care constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, se diminuează cu suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligațiilor ce țin de realizarea contractului de leasing financiar.