Ministerul Justiţiei al României a publicat proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind graţierea unor pedepse. Documentul prevede graţierea în întregime a unor pedepse cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femeile însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani.
În document se menționează că este necesară o grațiere, pentru că penitenciarele din România sunt supraaglomerate și că statul a fost condamnat de mai multe ori la CEDO din acest motiv. Datele oficiale arată că opt închisori au grade de ocupare de peste 200%, iar indicele mediu de ocupare este de 157,7%. În aceste conditii, o lege a grațierii ar avea un impact bugetar de 80 de milioane de euro, susține ministerul Justiției de la București.
Ordonanța mai prevede că amenzile și celelalte sancțiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Documentul prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 de lei, iar denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor. Neglijenţa în serviciu a fost abrogată. Mai mult, pedepasa maximă pe care o riscă orice persoană care săvârşeşte acesta infracţiune se reduce de la şapte la trei ani.