Sistemul bancar a înregistrat anul trecut un profit de aproximativ 1,467 de miliarde de lei. Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a Moldovei, cel mai mare profit a fost înregistrat de „Moldova-Agroindbank”. Astfel, anul trecut MAIB a câștigat aproape 404 milioane de lei. Pe locul doi în topul celor mai profitabile bănci este „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale”, care a înregistrat un profit de peste 325 de milioane de lei. Pe poziția a treia este „Moldindconbank” cu aproape 269 de milioane de lei, iar „Victoriabank”, cu aproape 221 de milioane de lei, se clasează pe locul patru. Cele patru bănci dețin împreună 83% din pofitul înregistrat de sistemul bancar din Republica Moldova. Cel mai mic profit, de doar aproape 9 milioane de lei, a fost obținut de „Eximbank - Gruppo Veneto Banca”. Câștiguri modeste, în comparație cu cele mai profitabile bănci, a obținut și „EuroCreditBank”. Aceasta a avut anul trecut un profit de puțin peste 14 milioane de lei.