Statul a recuperat doar patru la sută din sumele achitate drept despăgubiri pentru condamnările la CtEDO. Și asta pentru că din cele 11 acțiuni de regres, inițiate de Ministerul Justiției împotriva celor care se fac resposabili de condamnare, doar două au fost soluționate. Patru dosare urmează să fie examinate în curând. Prin urmare, cinci acțiuni rămân, deocamdată, nesoluționate. Dosarele sunt deschise pe numele a 37 de judecători, procurori și funcționari, care sunt responsabili că Moldova a achitat, peste 1 milion 600 de mii de lei, drept despăgubiri. Potrivit ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, primul câștig a fost în luna octombrie a anului trecut, când viceprimarul muncipiului Chișinău, Vladimir Coteț, a fost obligat de Judecătoria Buiucani să achite statului în jur de 20 de mii de lei, pentru neexecutarea unei sentințe judecătorești. O altă acțiune de regres a fost în cazul polițiștilor Alexandru Mocanu și Gheorghe Vutcariov. Aceștia  au fost obligați, de Judecătoria Ciocana, să plătească statului aproape 50 de mii de lei, pentru tortură și încălcarea dreptului la libertate, comise în aprilie 2009. Patru dosare urmează să fie examinate la Curtea de Apel Bălți, iar restul, la judecătoriile din țară și din capitală. Ministrul a mai precizat că procesul de examinare a acțiunilor de regres este unul anevoios, pentru că există o rezistență mai mare a reprezentanților autorității judecătorești.