În scopul promovării cunoștințelor cu privire la sistemul național de protecție a datelor cu caracter personal în rândurile avocaților, Uniunea Avocaților din Republica Moldova, în colaborare cu Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, invită avocații să participe la seminarul de instruire ”Reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal şi asigurarea regimului adecvat de protecție a acestora în sectorul de activitate juridică”. În cadrul evenimentului vor fi discutate nu doar reglementările generale ale domeniului protecției datelor, dar se vor analiza, de asemenea, cerințele specifice de protecție juridică a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice prin prisma conceptelor ”viață privată” și ”date cu caracter personal”. De asemenea, vor fi prezentate aspecte practice și recomandări privind conformarea activității avocaților la rigorile statuate de legiuitor la art. 23 și art. 34 alin. (4) ale Legii privind protecția datelor cu caracter personal, în special, de a se înregistra în Registrul de evidență al operatorilor de date cu caracter personal și de a asigura un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în cadrul acordării asistenței juridice calificate. Participanții la seminar vor putea adresa întrebări experților. La final, avocații vor primi certificate de participare. Seminarul de instruire va avea loc la 24 februarie, începând cu ora 14:00. Evenimentul se va desfășura la sediul Uniunii Avocaților (str. București, 46). Numărul participanților este limitat, doar 60 de persoane. Avocații interesați să participe la seminar se pot înregistra la adresa de e-mail: uniunea.seminare@gmail.com, până la data de 21 februarie.