În premieră pentru Republica Moldova, o companie străină va fi antrenată în efectuarea lucrărilor de explorare a hidrocarburilor. De aceea, vă prezentăm o viziune mai largă asupra modului în care o companie poate purcede la extragerea petrolului sau a gazelor naturale de pe teritoriul Republicii Moldova, care sunt regulile ce guvernează procesul gestionării resurselor subterane, cum ajung acestea în folosința companiilor petroliere și care sunt foloasele, dar și daunele unor asemenea activități pentru populația țării. Gazele naturale și petrolul sunt hidrocarburi – resurse naturale pentru statele în subsolurile cărora au fost decscoperite. Odată descoperite, apare întrebarea: cui aparțin hidrocarburile? Răspunsurile sunt diferite. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, proprietarului terenului îi aparțin hidrocarburile situate sub teren. În regate, precum Olanda sau Marea Britanie, resursele naturale aparțin coroanei. În Germania funcționează conceptul res nullius – acestea nu aparțin nimănui, însă orice doritor de a explora hidrocarburile poate solicita licență pentru respectiva activitate. În Republica Moldova acestea sunt considerate bunuri ale proprietății publice. De asemenea, la nivel internațional, pentru a-și proteja interesele asupra resurselor naturale și a le gestiona astfel cum își doresc, statele și-au dezvoltat o regulă strictă de drept cutumiar imperativ - principiul suvernaității permanente asupra resurselor naturale. Acesta a fost recunoscut în calitate  de principiu al dreptului cutumiar, în special datorită aplicării sale în jurisprudența constantă a Curții Internaționale a Justiției. Republica Moldova își reglementează regimul, modul de explorare și exploatare a hidrocarburilor prin intermediul unui șir de acte normative, cum ar fi Constituția, Codul subsolului, Legea cu privire la resursele naturale, dar și actele emise de Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale. Ce reprezintă concesiunea pentru explorare și exploatare a resurselor de hidrocarburi? Înainte de răspunde la această întrebare, trebuie să menționăm că, indiferent de modul în care o companie petrolieră ajunge să intre în posesia hidrocarburilor, aceasta va avea de parcurs 3 etape în procesul de activitate:
  1. explorarea, care se împarte în: - cercetarea geologică (stabilirea existenței hidrocarburilor); - prospectarea și evaluarea (etapă care presupune stabilirea limitelor și condițiilor zăcământului);
  2. exploatarea (extragerea propriu-zisă a hidrocarburilor);
  3. dezasamblarea utilajului de extragere.
În domeniul energetic, concesiunea este cea mai veche formă a contractării hidrocarburilor, dezvoltată în sec. al XIX-lea, având la bază sistemul american de proprietate asupra solului. În afara Republicii Moldova, concesiunea, ca formă de explorare și exploatare a hidrocarburilor, este practicată în state precum Kuwait, Sudan, Angola sau Ecuador. Concesiunea reprezintă un contract dintre stat și compania câștigătoare a concursului pentru explorarea și extragerea resurselor naturale, prin care ultima primește dreptul exclusiv de a efectua lucrări de explorare pe fâșia de teren concesionată. De asemenea, compania se bucură de dreptul exclusiv de exploatare a resurselor de hidrocarburi identificate. Companiile concurează între ele pentru concesiunea ariilor de explorare/exploatare prin depunerea ofertelor financiare – sumele care se obligă să le investească în efectuarea acestor lucrări. Cum ajunge un teritoriu al unei țări obiectul unor lucrări de explorare? În virtuatea principiului suveranității permanente asupra resurselor naturale, la care ne-am referit mai sus, statele au dreptul exclusiv de a decide asupra explorării părților sale din teritoriu. De regulă, acestea își divizează geometric teritoriul în sectoare și organizează concursuri pentru oferirea dreptului de exploarare asupra hidrocarburilor. În cazul Republicii Moldova, conform art. 10 pct. c) a Codului subsolului, Ministerul Mediului este responsabil de aprobarea listei sectoarelor de subsol scoase la concursul pentru dreptul de folosire a acestora. Art. 17 al Legii menționate obligă instituțiile statului în organizarea concursului într-o manieră transparentă, cu respectarea principiului publicității. În particular, explorarea sudului țării a fost decisă prin Hotărârea de Guvern nr. 895 din 20.07.2016 cu privire la concesionarea lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova cu ulterioara lor exploatare. Acest act normativ a stabilit atât obiectul concesiunii – sudul țării, mărginit la nord de linia Ungheni-Basarabeasca, cât și condițiile de desfășurare a concursului. Ulterior, Ministerul Mediului a instituit o comisie de concurs (prin ordinul nr. 102 din 29 iulie 2016), iar Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale a anunțat concursul pentru lucrările de explorare a hidrocarburilor. În final, a fost anunțat câștigătorul concursului. Două momente din faptul concesionării au generat, pe alocuri, dezbateri în societatea moldovenească – suprafața concesionării și perioada acesteia. Este partea de Sud a Moldovei o regiune excesiv de mare pentru a fi oferită în concesiune unei companii străine? Cel puțin, fără a dispune de cunoștințe tehnice și fără o analiză a argumentelor Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, care a stabilit hotarele sectorului de explorare, nu poate fi afirmat acest lucru. Poate fi menționat, însă, că statele, în experiența lor, au concesionat spre exploatare arii mai mari, dar și mai mici decât cea din sudul Republicii Moldova. Întregul teritoriu al Danemarcei a constituit, la un moment dat, un singur sector de explorare, stabilit printr-un act normativ în 1962. De asemenea, prin concesiunea sudului țării pentru lucrări de explorare companiei americane, aceasta din urmă nu capătă dreptul de folosință asupra întregului sector de teren, ci devine unica companie care are dreptul de a efectuat lucrări de explorare în limita ariei oferită prin concesiune. Nu este oare termenul de 50 de ani exagerat pentru a concesiona o suprafață a țării? Inițial, vom prezenta de unde apare termenul de 50 de ani. Conform art. 15 al Codului subsolului, persoanele juridice care se ocupă cu explorarea subsolului au la dispoziție 5 ani pentru a finaliza această activitate. În cazul în care timp de 5 ani câștigătorul concursului identifică resurse de hidrocarburi – va trece la următoarea etapă, adică exploatarea lor (doar dacă este economic viabilă). În situația în care nu identifică nimic, compania este în drept să solicite prelungirea termenului de explorare (o singură dată, pentru o perioadă nu mai mare de 5 ani) sau să își încheie lucrările. Termenul maxim de exploatare variază în funcție de perioada necesară extragerii zăcămintelor. Totuși, în oferta sa, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale a stabilit un termen limită de 40 de ani pentru exploatare. Deci, 5 ani de explorare, care pot deveni 10 ani, dacă concesionarul solicită astfel, plus 40 de ani de exploatare fac în total 50 de ani. De asemenea, în ipoteza în care resursele de hidrocarburi vor fi identificate de compania care efectuează explorarea zăcămintelor, acesta din urmă nu va avea neapărat nevoie de un termen de 40 de ani pentru a le extrage. Scopul companiilor petroliere este extragerea într-un termen cât mai scurt posibil a hidrocarburilor pentru a fi comercializate. Respectiv, în cazul identificării unor acumulări de hidrocarburi relativ mici, termenul de explotare poate fi mai restrâns. Deși 50 de ani pare a fi o perioadă imensă de timp, relatată la viața unui om, în domeniul explorării și extragerii hidrocarburilor operarea cu astfel de perioade de timp este obișnuită, iar teritoriul din sudul Republicii Moldova nu e excepție. În jurisdicții, precum Regatul Olandei, o întreagă regiune din nordul țării cu cele mai bogate zăcăminte de gaze naturale de pe platoul continental al Europei de Vest a fost concesionată în perpetuitate unei singure companii ce reprezintă o asociere dintre companiile Royal Dutch Shell și Exxon Mobil. După liberalizarea pieții energetice a Uniunii Europene, însă, astfel de concesiuni nu mai pot avea loc. Lucrările de explorare și, eventual, exploatare – motiv de bucurie sau tristețe? În acest sens, vom prezenta mai jos principalele avantaje și dezavantaje ale explorării și exploatării hidrocarburilor. Avantaje
  • Reducerea dependenței energetice a unui stat în totalitate dependent de sursele eneregtice importate.
  • Reducerea prețurilor pentru sursele primare și secundare de energie.
  • Sporirea economiei prin creșterea locurilor de muncă, contractarea serviciilor agenților economici locali, achitării redevenței, taxelor și impozitelor la stat. În acest sens, art. 41 al Codului subsolului obligă beneficiarii subsolului să contracteze, în mod prioritar, lucrări și servicii ale producătorilor autohtoni. Art. 313 din Codul fiscal stabilește o taxă de 5% din valoarea contractuală pentru lucrările de explorare, iar în cazul în care întreprinderea va începe extragerea hidrocarburilor, conform art. 317 și Anexei nr. 2 la Titlul VIII al Codului fiscal, va fi obligată la achitarea a 20% din costul gazelor/petrolului extras.
Dezavantaje
  • Descoperirea acumulărilor de hidrocarburi în anumite regiuni ale globului este însoțită uneori de un val de instabilitate politică.
  • În procesul de extragere a hidrocarburilor, ca în oricare alt domeniu, uneori pot apărea accidente. Impactul acestora însă poate fi unul devastator pentru mediu sau localnici. În scopul evitării accidentelor, există instituții de stat care au sarcina de supraveghere permanentă a lucrărilor de exploatare și explorare a hidrocarburilor. Totuși, existența instituțiilor guvernamentale specializate nu tot timpul împiedică apariția unor catastrofe naturale (vedeți accidentul de pe platforma Deepwater Horizon din SUA din 2010).
  • Experiența altor state ne-a arătat că nu toate efectele extragerii hidrocarburilor sunt previzibile la începutul extragerii acestora și pot fi sursa durerilor de cap ale autorităților și localnicilor afectați. Aici este relevant exemplul depozitului de gaze naturale din nordul Olandei, la care ne-am referit în textul acestui articol. După mai bine de zeci de ani de extragere, localnicii din regiunea Groningen (sub care se află depozitul) s-au pomenit afectați de cutremure tot mai dese. Sursa seismelor s-a dovedit a fi în legătură directă cu explotarea gazelor naturale. În rezultat, guvernul Olandei s-a văzut nevoit să plafoneze producția de gaze naturale.
Autor: Radu Croitoru, masterand în Drept Energetic, Universitatea din Groningen, Olanda