Urmărind atent comentariile făcute în jurul cazului de la Stăuceni, inclusiv părerile unor specialiști în domeniu, au apărut multe semne de întrebare referitor la înțelegerea noțiunii ”stării de legitimă apărare”, privind condițiile de aplicare a acesteia și limitele de delimitare. În doctrina și în sistemul legal al Republicii Moldova, legitima apărare este o cauză care exclude sau înlătură caracterul penal al faptei, datorită condițiilor în care aceasta este savârșită. Unii autori consideră că legitima apărare nu este infracțiune, pentru că fapta nu ar fi comisă cu vinovație. Nu ași fi de acord cu o astfel de ipoteză, pentru că, în condițiile de legitimă apărare, vinovăția, în sens strict și doctrinar, persistă. Or, comiterea faptei este însoțită de toate elementele laturii subiective, persoana prevede caracterul, chiar și prejudiciabil al acțiunilor sale, prevede consecințele acesteia și le dorește. Pe de altă parte, persoana care este în condiții de legitimă apărare este motivată să realizeze pro activ o faptă prejudiciabilă pentru atacator, deoarece urmărește un scop legitim de protejare a propriilor interese, a intereselor majore ale altor persoane sau a unui interes public, care se află în pericol grav. Această stare de lucruri justifică a se proceda astfel, prin lezarea atacatorului, în caz contrar, este major și iminent riscul unor consecințe nefavorabile pentru cel ce se apără. Dar, este foarte important de stabilit unde-i limita sau hotarul între legitima apărare și infracțiune. Legislatorul, mai cu seamă în redacția actualei legi penale, nu prea ne bucură cu o claritate în acest sens. Chiar și savanții în domeniu nu au o unică poziție. Astfel, apare întrebarea: Cum ar putea să procedeze cei ce nu sunt meseriași în domeniu, cei care nu au nimic cu aplicarea legii și nu au studii juridice? Analiza comparativă a Codurilor penale, cel actual și cel din 1961 Pentru a fi mai explicit, în comparație, se impune a trece în revistă actuala redacție a Codului penal cu cea din 1961. Astfel, conform art. 13 din Codul penal, redacția anului 1961, nu constituie infracţiune acţiunea care, deşi întruneşte trăsăturile unei  fapte,  prevăzute în Partea specială, a fost săvărşită în stare de legitimă apărare, adică pentru apărarea intereselor Republicii  Moldova, a intereselor obşteşti, a persoanei sau a dreptului celui ce se apără ori ale unei alte persoane  împotriva unui atac social-periculos, prin cauzarea unei vătămări celui care atacă, dacă n-au fost depăşite limitele legitimei apărări. Se consideră depăşire a limitelor legitimei apărări necorespunderea vădită a apărării cu caracterul şi pericolul atacului. În prezent, conform art. 36 din Codul penal: (1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. (2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin. (2), pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. Deci, constatăm că ambele redacții legale ale stării de legitimă apărare conțin un punct de reper comun: fapta prevăzută de legea penală este considerată ca fiind o legitimă apărare, dacă a fost savârșită împotriva sau pentru a respinge un atac direct, un atac anterior social-periculos, actualmente atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. În noua lege s-a trecut cu vederea și nu a fost reprodusă condiția de proporționalitate a legitimei apărari, care anterior era limitată prin expresia: ”dacă n-au fost depăşite limitele legitimei apărări. Se consideră depăşire a limitelor legitimei apărări necorespunderea vădită a apărării cu caracterul şi pericolul atacului”. În prezent, legea fiind mai mult neclară și imprevizibilă, nu specifică nimic referitor la proporționalitatea caracterului cauzării prejudiciului din partea celui ce se apără cu caracterul şi pericolul atacului, adică în funcție de gradul de pericol al atacului. Astfel, apar câteva întrebări la care legea nu dă un raspuns clar și univoc, ceea ce permite ca practica judiciară să difere esențial, chiar și extensiv defavorabil. Întrebarea cheie este, care ar fi consecințele juridice sau calificarea faptei de apărare, dacă cel ce se apără aplică, de exemplu, un pistol, trage în țintă contra celui ce a pătruns în domiciliu sau pe o porțiune de teren privat cu scop de acaparare sau alt scop violent, chiar și dacă din armă acesta are doar un fel de ”baston de vată”? O variantă a raspunsului este că, astfel, persoana se află în stare de legitimă apărare, chiar și dacă o să-l omoare pe atacator. Altă variantă va fi că, în cazul dat, dacă cel ce se ”apără” de la un atac cu pătrundere contra unui fel de ”baston de vată”, dacă aplică pistolul, nu mai este în stare de legitimă apărare și, în astfel de caz, calificarea va fi un omor intenționat, cu toate consecințele. În practica judiciară putem găsi soluții diametral opuse, dar mai multe au tendința celei de a doua variante, chiar și dacă ”atacul” a fost însoțit de pătrundere în domiciliu, de violare gravă a dreptului la proprietate etc. După noi, practica judiciara vine în contradicție cu un subprincipiu important de drept penal, numit principiul legalităţii, stabilit de alin. (2) art. 3 din Codul penal, conform căruia, interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale este interzisă. De altfel, dacă persoana este obiectul unui atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol, chiar și dacă nu este atât de grav pentru acea persoană, însă care pune în pericol, fie și relativ grav drepturile celui atacat ori interesul public, oricum filozofic, social și echitabil ea se află, totuși, într-un fel de legitimă apărare. Mai exact, este în drept de a se apăra de acest atac, chiar dacă nu e atât de periculos. Or, volens nolens, trebuie de ținut cont de faptul că legea nu condiționeaza careva ”limite ale legitimei apărări”, nu stabilește limite de proporționalitate în ceea ce privește corespunderea apărării cu caracterul şi pericolul atacului, precum nu instituie și nu specifică ce se consideră ”depăşire a limitelor legitimei apărări”. Totodată, dacă ne referim la cel ce se apără, cu depășirea evidentă a ”limitelor legitimii apărări”, ca la un pasibil infractor, ținând cont de faptul că toate dubiile se interpretează în folosul lui și de principiul legalităţii dreptului penal, interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale este interzisă. Ceea ce înseamnă că orice stare de legitimă apărare, expclude răspunderea penală, chiar și dacă a fost însoțită de depășirea evidentă și neproporțională a ”limitelor legitimii apărări”. Prevederi contravenționale Pentru a demonstra că, dacă persoana este obiectul unui atac ea oricum se află în stare de legitimă apărare, ne referim și la prevederile art. 21 din Codul contravențional, care specifică aceeași noțiune: este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte o faptă pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public, respectiv respingerea (fără a specifica limitele și mijloacele acestei respingeri, adică caracterul apărării -n.a.). Or, în virtutea prevederilor imperative ce se referă la tehnica legislativă, la regulile lingvistice și alte imperative, prevăzute de Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, noțiunea de legitimă apărare este universală și trebuie înțeleasă în același sens în toate normele legale în care se face referire, deoarece trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanță cu cadrul juridic existent. Nu este posibil ca noțiunea de ”legitimă apărare” de la art. 21 din Codul contravențional să fie diferită decât cea deja expusă în art. 36 din Codul penal. Referitor la noțiunea de atac, aceasta constituie orice agresiune împotriva unei persoane, unui stat (drept, sau alt interes public - n.a.) etc. În aceeași ordine de idei, constatăm că actuala redacție a legii penale este mult mai imprevizibilă decât cea precedentă. Asta deoarece, alin. (3) art. 36 din Codul penal conține un oximoron - o figură de stil care combină doi termeni contradictorii. La fel, nu este clar ce înseamnă ”… fapta, prevăzută la alin.(2)” și nici nu este corectă expunerea care face referire la ”… fapta, prevăzută la alin.(2)”. Acest aliniat reglementează doar condițiile în care se află în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută de legea penală. Alin. (2) art. 36 Cod penal nu instituie la propriu o nouă faptă, ci determină condițiile în care o oarecare faptă, prevazută de partea specială a Codului penal, nu va mai fi o infracțiune. În continuare, fapta oricum ramâne a fi prevăzută doar de articolul respectiv al Codului penal și nu devine una convențională, nouă sau distinctă, deși este săvârşită în stare de legitimă apărare sau în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) art. 36 din Codul penal. De asemenea, alin. (3) art. 36 Cod penal a fost inclus în lege cu scopul de a extinde starea de legitimă apărare, în afară de condițiile specificate la aliniatul precedent. În realitate, datorită expunerii neghioabe, alin. (3) art. 36 Cod penal, fiind în sine un non sens legal, nu atinge scopul pentru care a fost inclus în norma vizată. Și asta pentru că, sintagma: ”este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2)”, prin sine exclude extinderea normei vizate, pentru că totul se limitează doar la săvârşirea faptei, prevăzută la alin.(2). Altfel spus, dacă ”persoana săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2)”, atunci din norma de referință este clar că această persoană deja ”este în legitimă apărare”. Oricum, condițiile noi sau suplimentare specificate în alin. (3) art. 36 din Codul penal nu pot fi aplicate separat, fără cele stabilite de ”fapta, prevăzută la alin.(2)”. Pentru a atinge scopul pentru care a fost inclus alin. (3) art. 36 din Codul penal această normă putea fi expusă astfel: (3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută de legea penală, pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. La fel, pentru a demonstra teza contradictorie sau oximoronul alin. (3) art. 36 din Codul penal, în alin. (3) Înlocuim sintagma ”Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2)” cu ”descrierea faptei” în aliniatul precedent. Ca urmare, am putea avea ceva asemănător: Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public (comise - n.a.) ȘI pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere. O abracadabra, nu altceva... În așa mod constatăm că norma penală în vigoare este una alogică, care trezește multe semne de întrebare, chiar și pentru profesioniști. Respectiv, ea nu asigură gradul corespunzător de claritate și previzibilitate, care ar putea fi sensibilizat de orice persoană, mai cu seamă de către persoanele fără studii juridice speciale. Autor: Gheorghe Malic, avocat