GladeiRoger Gladei, avocat asociat, BAA ”Gladei și Partenerii”De la ”iar ăștia” din partea unor cinovnici afectați, până la ”wow ce util, ia să parchez acest articol” din partea profesioniștilor și amatorilor juridici, reacțiile la publicațiile BizLaw sunt oricare numai nu indiferente. Într-un domeniu în care respectul se câștigă prin fapte concrete, echipa de la BizLaw a știut să spargă tiparele și să câștige aprecierea din partea profesioniștilor din diferite ramuri ale dreptului și nu numai, pentru tot ceea ce scot de sub pană. A fost cred că o misiune aproape imposibilă să combini sub aceeași umbrelă noutăți fierbinți, analize detaliate și sfaturi juridice calificate, după care și să le mai condimentezi cu interviuri interesante și brainring-uri în materie juridică și de-ale profesiei avocațiale. Imposibilă nu și pentru echipa de temerari, mai bine zi temerare, pentru care hotarul dintre muncă și plăcere profesională cred că s-a șters deja după primele publicații. Știu că lădița cu idei și proiecte noi nu se golește niciodată la aceste fete creative și talentate, deci cred că viitorul în materie de publicații de specialitate nu va fi fără prezența lor tot mai vizibilă. victor micuVictor Micu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii: Vă felicit cu aniversarea de un an și vă doresc, la tot colectivul, multă baftă în activitatea pe care o desfășurați. Aș dori să mediatizați mai în profunzime chestiuni legate de reforma judecătorească.   efrimOleg Efrim, managing partner, Efrim, Roșca și Asociații: De un an, ambițioși, v-ați lansat cu un produs de calitate, unde jurnalismul cochetează cu normele de drept, atât de profesionist. Ați dat culoare avocaturii din Moldova, fiind unici și autentici în produs. Echidistanță, surse documentate, păreri în ghilimele citate, corectitudine și adevăr - îs doar o parte din munca enormă pe care o faceți. Fiți în continuare creativi, carismatici și calitativi! Datorită vouă, termenii juridici și economici ”deocheați” și greu de înțeles au devenit mai aproape de oameni, și mai accesibil! La mulți ani, dragă redacție! Pentru că voi sunteți ”creierul” care le mișcă pe toate! BizLaw pic Iulian Pașatii GPIulian Pașatii, avocat asociat, ”Gladei și Partenerii”În decursul unui an de la lansare, BizLaw s-a afirmat pe piața media autohtonă prin diversitate în sursele, subiectele și autorii articolelor publicate, prin originalitate în colectarea și pregătirea materialelor, dar și prin actualitatea știrilor distribuite despre avocatură și nu numai. Gândit inițial ca portalul avocaturii de afaceri, BizLaw a ajuns să reprezinte ceva mai mult – o sursă sigură de sfaturi juridice, o platformă de idei și opinii, o comunitate independentă de oameni și atitudini. Ca autor și cititor fidel al BizLaw, dar și ca avocat asociat al unuia din partenerii acestui portal, sunt mândru pentru împlinirea unui an al site-ului și, la acest moment aniversar, îi doresc să continue în același spirit genuin a publica știri veridice, interviuri exclusive și analize juridice cu impact. Și fiindcă așteptările publicului de la jucătorii puternici sunt întotdeauna mari, îmi doresc de la BizLaw în următorul său an mai multe interviuri cu experți din străinătate, produse video proprii, dar și materiale cu nuanță internațională despre avocatura de peste hotarele Republicii Moldova. 11073921_876268615763954_5747566433066180346_oDumitru Sliusarenco, avocat: Felicitări! Îmi place Bizlaw pentru ca în mediul online este, cred, singura publicație despre și pentru avocați. Cum s-ar zice ”de-ai noștri”. Îmi place ca aveți o abordare specifica și umor. Și evident va apreciez pentru că sunteți foarte activi, zilnic îmi umpleți news feed-ul cu articole, uneori chiar mă gândesc să vă blochez, glumesc. La mulți ani! vladislav+rosca Vlad Roșca, avocat partener Efrim, Roșca și AsociațiiEste un site despre avocați și pentru avocați. Am urmărit toate publicațiile voastre și mi se par destul de interesante și cognitive. Mulțumesc pentru micile glume, care arată și altă imagine a avocaturii. Avocații nu sunt implicați doar în activitați juridice, trăindu-și viața de la client la client. Avocații tot au viața privată și Bizlaw, în opinia mea, a reușit să explice aceasta. Vă mulțumesc pentru că existați și vă doresc o activitate cât mai îndelungată cu subiecte formidabile. gribinceaVlad Gribincea, președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova: Vă felicit cu primul an de activitate. Ați reușit multe. Pentru mine sunteți un punct de referință. Vă urez ca profesionalismul și imparțialitatea să rămâna atuurile voastre. Eu, la rândul meu, voi urmări cu mare atenție și interes activitatea voastră. La mulți ani!