Întreprinderea de Stat Centrul Resurselor Informaționale de Stat ”Registru” se reorganizează, prin transformare, în Instituţia publică ”Agenția Servicii Publice”. Aceasta va fi subordonată Guvernului. Totodată, Întreprinderea de Stat ”Camera Înregistrării de Stat”, Întreprinderea de Stat ”Cadastru”, Autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Justiţiei ”Serviciul Stare Civilă” şi Autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei ”Camera de Licenţiere” se reorganizează prin fuziune cu Instituţia publică ”Agenţia Servicii Publice”. Conform proiectului propus pentru consultări publice, drepturile şi obligațiile persoanelor juridice absorbite trec integral la persoana juridică absorbantă - Instituţia publică ”Agenţia Servicii Publice”. Funcțiile şi serviciile prestate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de către persoanele juridice reorganizate, vor fi exercitate de către Agenţia Servicii Publice. În document se mai precizează că, până la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice și noilor tarife calculate în baza acesteia, se vor aplica taxele în vigoare la serviciile prestate de către persoanele juridice reorganizate. Agenția va fi condusă de un Consiliu și un director, iar până la numirea Directorului Agenției Servicii Publice, Primul-ministru va desemna o persoană care va exercita interimatul funcţiei. Directorul Agenției va fi numit de către Guvern. Anterior, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a venit cu un proiect prin care se propunea reorganizarea Întreprinderii de Stat ”Registru”. Aceasta urma să fuzioneze, prin absorbție, cu Serviciul Stare Civilă, Camera Înregistrării de Stat și Camera de Licențiere.