“Nu poți impresiona judecătorul, convinge-l!“. Aceasta este menirea avocaților, care, prin întreaga loc activitate, urmăresc să convingă judecătorul pentru a le da dreptate clienților săi. Pe lângă faptul că apărătorii trebuie să vorbească eficient în fața instanței, sunt lucruri pe care avocații nu ar trebui să le spună sau să le facă în fața magistraților. Aelita Orhei, avocat, Biroul asociat de avocați “Gladei și Partenerii“: Până să meargă în judecată, un avocat ar trebui să analizeze și să discute poziția procesuală pe dosar cu clientul său. În particular, necesită a fi discutate aspectele importante pe dosar, eventualele riscuri și strategia pe dosar. Metodele alternative de soluționare a disputelor ar putea fi atinse, ca subiect. În fața instanței de judecată, avocatul ar trebui să aibă un comportament respectuos, în corespundere cu normele procedurale și cerințele de solemnitate față de modul de desfășurare a procesului. Totuși, aceste reguli nu trebuie să împiedice avocatul să-și exercite în mod deplin drepturile procedurale, dar și să își îndeplinească misiunea de apărător a clientului său în vederea înaintării demersurilor necesare, obiectării față de unele acțiuni procesuale sau demersuri ale părții adverse. Astfel, tot ce s-ar integra în acest model de comportament și ar fi în corespundere cu normele procesuale și cele deontologice, ar fi permis. Oleg Efrim, managing partner, Casa de avocatură “Efrim, Roșca și Asociații“: Să nu formuleze întrebări la care nu știe cum va răspunde oponentul sau va primi răspunsul care nu o să-i placă. Procesul de judecată nu este concurs al întrebărilor ingenioase. Este important să nu dăunezi clientului prin propriile acțiuni în timpul procesului. Mă omoară afirmațiile avocaților precum că oponentul lor induce instanța de judecată în eroare. Rolul judecătorului este de a pronunța o hotărâre legală și el nu este un copil care poate fi amăgit de una din părți. “Onorată instanță, poziția oponentului este contrară faptelor ce rezultă din materialele dosarului“ - sună profesionist și nu irită judecătorul. Procesul judiciar are un caracter solemn și participanții trebuie să respecte  solemnitatea lui. Avocații trebuie să poarte mantia, să respecte procedura, să prezinte argumentele concis și la subiect, fără a da citire textelor lungi de lege. Feriți-vă să vă insultați oponentul! Nu vă străduiți să îl convingeți că nu are dreptate: destinatarulu expunerii Dvs. este cel ce va adopta hotărârea - judecătorul. Anume lui trebuie să-i prezentați argumentele într-o așa maniera, încât să fie imposibil să rămâneți neînțeles. Vladislav Gribincea, președinte al Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova: Un avocat poate spune în instanţă aproape orice, însă aceasta nu înseamnă că el chiar ar trebui să spună în faţa judecătorului tot ce ar putea să spună. Scopul oricărei intervenţii a avocatului în instanţă trebuie să fie orientat spre finalitate – reprezentarea în cele mai bune condiţii a intereselor clientului. Cu toate acestea, reprezentarea intereselor clientului, în nicio condiţie, nu poate duce la depăşirea limitelor stabilite de etica profesională. Una din calităţile pe care trebuie să le aibă un avocat este să fie un bun orator. Discursul său trebuie nu doar să capteze atenţia, ci şi să convingă pe ceilalţi că anume poziţia avocatului este cea corectă. În ultimul timp se prefigurează încă o cerinţă – de a fi laconic. În ziua de astăzi, când agendele tuturor sunt foarte încărcate, iar ritmul cu care trăieşte societatea a luat-o razna, pledoariile de câteva ore, chiar şi cele mai captivante, sunt tot mai puţin încurajate. Eu apreciez foarte mult abilitatea de a sintetiza la maxim mesajul şi de a distinge ceea ce este important de lucrurile de o importanţă minoră. Un alt aspect, care simt că este tot mai apreciat de judecători, este abilitatea de a structura logic discursul, similar structurii care ar trebui folosită de judecători în hotărâri. Sunt sigur că, din considerente de confort propriu şi economie de timp, orice judecător şi-ar dori ca intervenţia avocatului să reprezinte motivarea viitoarei hotărâri judecătoreşti. Există procedee la care eu, în calitate de avocat, nu voi recurge niciodată. Nu cred că este bine ca un avocat să îşi bazeze intervenţiile pe fapte pe care nu le cunoaşte până în cele mai mici detalii. Prin definiţie, un avocat responsabil nu deschide uşi spre direcţii pe care nu le cunoaşte. Aceasta îl poate pune în situaţii foarte delicate, pe care fiecare din noi le evită. Eu niciodată nu pun întrebări la care nu cunosc răspunsul. Pe de altă parte, un avocat nu poate lua o poziţie care ar fi diferită de poziţia clientului, cu o singură excepţie – când clientul îşi recunoaşte vina, iar avocatul este convins că lucrurile nu stau chiar aşa. Răspândirea informaţilor despre care se cunoaşte cu bună ştiinţă că sunt false este, de asemenea, ceva interzis unui avocat. Aceasta nu doar că poate duce la neadevăr şi hotărâri judecătoreşti contestabile, ci subminează din temelii reputaţia avocatului şi poate duce la condiţii nefaste pentru client. Este foarte greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră ascunsă, mai ales dacă ea acolo nu este. Deseori avocaţii au poziţii diferite de cele ale judecătorilor. Uneori, comportamentul judecătorului sau al procurorului este greu de conciliat cu obligaţiile lor profesionale. Totuşi, eu nu aş recomanda transformarea sălii de şedinţe într-un ring în care sunt reglate conturile sau clarificate atitudinile personale. Atitudinea discretă faţă de situaţiile sensibile va adăuga doar respect avocatului în perspectivă lungă. Aceasta însă nu înseamnă că avocatul trebuie să tolereze fărădelegile care se pot întâmpla în instanţă. Pentru orice abatere există căi procesuale de a le contesta, cu inima fierbinte şi raţiunea rece. Am observat că unii avocaţi uită că interesul clientului nu poate fi mai presus de etica profesională. Eu nu cred că relaţia dintre avocat şi client ar trebui să ducă la o apropiere emotivă prea mare între cei doi. Interesul clientului, deşi este important să fie luat în calcul, este doar interesul clientului şi nu se poate transforma în interesul avocatului. În caz contrar, există riscul ca, sub influenţa emoţiilor, avocatul să nu mai aibă o viziune clară a realităţii sau să îşi piardă independenţa. Emoţiile sunt consilieri proşti. Natalia Moloșag, avocat: Atunci când un avocat vorbește în fața instanței, el trebuie să se abțină de a zice lucruri ”trăsnite”, care îl înjosesc sau îl plasează pe o poziție compromițătoare. El nu trebuie să declare ceea în ce nu este convins sau nu cunoaște. (Poate nimeri în situații neplăcute). El nu trebuie să spună ceva ce l-ar dezavantaja pe client. Avocatul trebuie să jongleze foarte iscusit între situația de fapt și temeiurile de drept. Și cel mai bine ar fi să se abțină de la tot ce nu are relevanță asupra cauzei în care pledează. Sunt bucuroasă, când instanța îmi cere părerea și opinia asupra circumstanțelor ce apar în cadrul examinării, dar mă supără când colegii mei zic ”las la discreția instanței”. Asta cum ar fi: faceți cum vreți, mie oricum îmi este indiferent. Un a avocat indiferent, nu merită a fi apreciat! Iulian Pașatii, avocat, BAA “Gladei și Partenerii“: În mod firesc, un avocat nu trebuie să facă în instanță declarații care ar contraveni intereselor legitime ale clientului, care ar presupune o poziție juridică necoordonată cu clientul sau care ar putea leza instanța și participanții în proces, obligații prevăzute, de altfel, de Legea cu privire la avocatură și Statutul profesiei de avocat. În fond, orice pledoarie rostită în instanța de judecată trebuie rezumată la aspectele esențiale ale cauzei, fără a expune (cu exces de zel) referințe doctrinare, or o intervenție verbală bine gândită în avans, scurtă și la obiect are șanse sporite de a transmite judecătorilor exact mesajul planificat. Corina Oprea, avocat, BAA “Efrim, Roșca și Asociații“:  Avocatura este o adevărată artă, unde adevărul trebuie să stea deasupra tuturor. Avocatul trebuie să apere interesul clientului, dar să nu cadă în periculoasa pantă de neadevăr. Ce vreau să zic, sub nici o formă, un avocat în instanță nu trebuie să mintă și să inducă în eroare judecătorul și ceilalți participanți la proces. Până la urmă, corectitudinea e cartea de vizită a fiecăruia dintre noi. Fiind un avocat care operează cu falsuri și minciuni, reputația va fi pe potrivă și veți fi taxat de cei cu care lucrați. Și pentru că toate sunt despre etică, un alt aspect esențial – niciodată, dar absolut niciodată, un avocat nu trebuie să-și învinovățească clientul în intanța de judecată, dacă acesta pledează nevinovat. Este inacceptabil ca avocatul să meargă în detrimentul clientului său, acuzându-l or dându-se cu părerea despre speță/client. Mai mult, un avocat trebuie să meargă în instanță cu ”tema de acasă” pregătită și să-și ghideze fiecare argument și propoziție pe care o spune înaintea instenței de judecată.