Un cetăţean moldovean va primi despăgubiri în valoare de peste 140 de mii de euro, din partea Federaţiei Ruse, pentru încălcarea drepturilor sale. Acesta a fost reţinut şi plasat în arest în regiunea trasnistreană, unde a avut parte de condiţii inumane în închisoare. În urma acestor acţiuni, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. Potrivit Asociaţiei ”Juriştii pentru drepturile omului”, reclamantul era un om de afaceri în regiunea transnistreană, co-fondator şi director la mai multe societăţi cu răspundere limitată. Acesta avea un partener de afaceri, care ar fi solicitat un audit la una dintre societăţi. Reclamantul a fost arestat de către miliţia transnitreană, fiind însoţită de două persoane pentru a efectua auditul. Reclamantul a fost intimidat pentru a-l obliga să cedeze toate proprietăţile sale partenerului său de afaceri sau să-i achite suma de un milion de dolari. El a fost acuzat că a estorcat bani de la partenerul său. Omul de afaceri a fost transferat în izolator, unde a fost maltratat şi a fost forţat să semneze procese-verbale, prin care i-a cedat partea socială unei persoane care, înainte de a fi arestat reclamantul, a venit pentru a efectua auditul. În cererea sa, reclamantul s-a plâns de condiţiile de detenţie, care au dus la înrăutăţirea stării sale de sănătate. Acesta a cerut să îşi vadă fiul, însă pretinsul minister de interne din stânga Nistrului a precizat că o asemenea vizită este inoportună. Acesta a menţionat că privarea sa de libertate nu a fost efectuată conform prevederilor legale și că instanțele care s-au pronunțat asupra arestării sale nu au fost competente să o facă. De asemenea, el s-a mai plâns că deciziile acestor instanțe nu erau suficient de motivate. Reclamantul a mai menţionat că refuzul autorităților din regiunea transnistreană de a primi vizite de la familia sa, i-a violat dreptul la respectarea vieții private și a familiei. În hotărârea sa, CtEDO a stabilit că Rusia se face vinovată de încălcările Convenţiei în privinţa reclamantului. Mai exact, s-a stabilit că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra regiunii în perioada când a fost arestat omul de afaceri. Astfel, Curtea a mai spus că având în vedere această concluzie, și în conformitate cu jurisprudența sa, nu este necesar să se determine dacă Rusia exercita un control direct asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate, corespunzător este angajată responsabilitatea Rusiei pentru încălcarea drepturilor reclamantului. Reclamantul a cerut suma de 123.596 de euro cu titlu de prejudiciu material, 60.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 8.040 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea i-a acordat 119.755 de euro cu titlu de prejudiciu material, 20.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 3.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Sumele urmează a fi plătite de Federaţia Rusă.