Judecătorul Tudor Panțîru a fost ales în calitate de Preşedinte al Curții Constituționale (CCM) pentru un termen de 3 ani. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Curții. Potrivit legii, alegerea președintelui are loc prin vot secret. Președintele CCM, Tudor Panțîru este judecător al CCM din februarie 2013. Acesta este absolvent al Facultății de drept, Universitatea de Stat din Moldova și anterior a exercitat funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei  juridice în Parlamentul Republicii Moldova, ambasador și reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU, președinte al Tribunalului Comercial ONU, judecător internațional la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și la Curtea Constituțională din Bosnia și Herțegovina din 2002, precum și alte funcții de rang înalt. Tot de astăzi, Curtea Constituțională are o nouă componență, după ce noua judecătoare, Victoria Iftodi, a depus jurământul în fața Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit legii, judecătorul intră în exercitarea funcției în ziua depunerii jurământului. Victoria Iftodi a fost desemnată de către Guvern în funcția de judecător la CCM, la data de 3 mai, urmare a expirării mandatului de judecător constituțional al lui Alexandru Tănase.