Comisia de licențiere a profesiei de avocat, în baza unei hotărâri judecătorești din 2014, l-a admis pe deputatul Vasile Bolea la proba a doua a examenului de calificare în profesia de avocat. Acum cinci ani, acesta a picat proba orală a examenului de admitere în avocatură și a atacat hotărârea Comisiei în instanță. Potrivit lui Adrian Tăbîrță, membru al Comisiei de licențiere, actualul deputat socialist s-a înscris la examenul de accedere în profesie cu 5 ani în urmă, dar nu a trecut de proba a doua. Deputatul a contestat decizia Comsiei de licențiere în instanță. ”Hotărârea instanței prin care Vasile Bolea a fost admis la cea de a doua etapă a examenului este din anul 2014. Nu știu de ce, dar Uniunea Avocaților nu a atacat decizia. Responsabilă a fost atunci de acest caz Natalia Moloșag”, a declarat Adrian Tăbîrță. La rândul său, Natalia Moloșag susține că nu își amintește ca acest caz să îi fi fost repartizat. Contactat de BizLaw, Vasile Bolea a refuzat să vorbească despre examenul de accedere în avocatură, menționând doar că a susținut prima probă a examenului, iar pe 29 mai se va prezenta la cea de a doua etapă. Amintim că, recent, acesta l-a dat în judecată pe avocatul Victor Panțâru, într-un dosar de apărare a onoarei, demnității și reputației profesionale. Și asta pentru că, în luna ianuarie, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare a drepturilor omului și relații interetnice, când s-a discutat despre o inițiativă de modificare a Legii avocaturii, Victor Panțâru a afirmat că ”deputatul Vasile Bolea nu a reușit să susțină examenul în avocatură”. La începutul anului, Vasile Bolea împreună cu alți deputați au înregistrat la secretariatul Parlamentului un proiect de lege care prevedea modificarea Legii cu privire la avocatură. Autorii propuneau ca deputații, care au cel puțin 10 ani vechime de activitate în domeniul dreptului, să acceadă în avocatură fără examen. Inițiativa a provocat revolte în rândul avocaților. Ulterior, proiectul a fost retras din Parlament.