Cerințe noi pentru operatorii de transport aerian la capitolul asigurarea pasagerilor și bunurilor transportate. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a prezentat pentru consultări publice proiectul Legii privind răspunderea și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave. Potrivit proiectului, toți operatorii de transport aerian, atunci când vor vinde servicii în Republica Moldova, vor fi obligați să informeze pasagerii sumar, în limbaj accesibil despre cele mai importante dispoziții care reglementează răspunderea față de pasageri și bagajele acestora. Ei vor trebui să se asigure că pasagerii sunt informați, inclusiv despre termenele de înregistrare a unei solicitări de despăgubire, dar și despre posibilitatea efectuării unei declarații speciale pentru bagajele acestora. Informațiile vor fi disponibile pentru pasageri la punctele de îmbarcare și la toate punctele de vânzare, inclusiv în cazul vânzărilor prin telefon sau internet. Proiectul de lege mai prevede că pasagerii transportului aerian comercial au dreptul la asistență și despăgubiri în cazul refuzului la îmbarcare, anulării sau întârzierii prelungite a zborului. Condițiile în care aceștia își pot exercita drepturile minime, atunci când li se refuză îmbarcarea împotriva voinței lor sau zborul este anulat, sau zborul este întârziat, sunt stabilite de către Guvem. O altă noutate prevăzută în proiect este stabilirea mărimii plăților anticipate persoanelor fizice în cazul accidentelor aeronautice care au avut ca urmare decesul sau vătămarea pasagerilor. În astfel de cazuri, operatorul de transport aerian va efectua plăți anticipate unei persoane fizice sau persoanelor fizice care au dreptul să pretindă despăgubiri, cu scopul de a satisface necesitățile economice imediate ale respectivelor persoane, proporțional cu cuantumul daunei provocate. O plată anticipată nu constituie recunoașterea răspunderii și poate fi compensată cu orice sumă plătită ulterior, în conformitate cu răspunderea operatorului de transport aerian, dar nu este returnabilă. Excepție este doar cazul în care persoana care a primit plata anticipată nu a fost aceeași persoană care are dreptul la despăgubiri. Proiectul prevede că, plățile anticipate se vor efectua fără întârziere și, în orice caz, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la identificarea persoanelor care au dreptul la despăgubiri. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât echivalentul în lei moldovenești a sumei de 16.000 DST pentru fiecare pasager, adică peste 400.000 de lei, conform cursului valutar stabilit pentru astăzi de Banca Națională a Moldovei. În prezent, în țara noastră sunt 14 operatorii aerieni certificaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă, 3 dintre care operează curse regulate de pasageri de pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Acestea sunt: ”Air Moldova”, ”Fly One” şi ”Tandem Aero”. Împreună, acestea dețin o cotă de piață de aproape 52 la sută în raport cu ceilați operatori străini.