Hotelierii vor fi responsabili de siguranța bunurilor clienților și vor fi obligați să achite despăgubiri în caz de dispariție sau deteriorare a acestora. Prevederea este stipulată în proiectul de lege cu privire la modificarea Codului civil. Mai exact, Codul va fi completat cu articole noi: art. 1105 – 11059. Conform inițiativei, persoana care oferă publicului servicii de cazare (hotelier), este răspunzătoare, potrivit regulilor privitoare la răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel. Această răspundere se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit, restaurante, teatre, biblioteci, săli de sport şi altele asemănătoare. Sunt considerate ca fiind aduse în hotel:
  • bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului;
  • bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului își asumă obligația de supraveghere pe perioada cazării clientului;
  • bunurile aflate în hotel sau în afara acestuia, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului își asumă obligația de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
De asemenea, hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienților lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obișnuit, se găsesc în acestea. Potrivit documentului, răspunderea hotelierului este limitată până la o valoare de o sută de ori mai mari decât pretul pentru o zi datorat de către client pentru camera oferită spre închiriere. Totodată, răspunderea acestuia este nelimitată dacă:
  • prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;
  • bunurile au fost încredințate spre păstrare hotelierului;
  • hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.
Proiectul mai prevede că hotelierul este obligat să primească în depozit bani, titluri de valoare, bijuterii şi alte bunuri de preţ cu excepţia cazului în care ele sunt excesiv de valoroase sau excesiv de voluminoase, ţinând cont de mărimea sau statutul hotelului, precum şi cu excepţia cazului în care ele sunt periculoase. Lipsa răspunderii Hotelierul nu răspunde atunci când deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzată:
  • de client, de persoana care îl însoțește sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;
  • de un impediment în afara controlului hotelierului;
  • de natura bunului.
Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuși ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:
  • în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul nu a înștiințat administrația hotelului;
  • nu a exercitat dreptul la acțiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia. Survenirea oricăruia din aceste 2 evenimente decade clientul din dreptul la repararea prejudiciului.
Documentul mai prevede că, în cazul neplății de către client a prețului camerei şi a celorlalte servicii hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenție asupra bunurilor aduse de client, cu excepția documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială. Astfel, hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora și-a exercitat dreptul de retenție, potrivit dispoziţiilor legale privind urmărirea silită a bunurilor mobile.