Concursul prin care urmează să fie aleasă conducerea Autorității Naționale de Integritate (ANI) bate pasul pe loc. Deja de două ori membrii Consiliului de Integritate nu se pot convoca în ședință din lipsă de cvorum. Atât ieri, cât și astăzi la ședințe nu au fost suficienți membri pentru a aproba rezultatele concursului. Astfel, următoarea ședință a fost planificată pentru luni, 22 mai. Amintim că, concursul pentru selectarea președintelui și a vicepreședintelui ANI a fost anunțat pe 7 aprilie, iar termenul limită de depunere a dosarelor a fost 3 mai. La concurs s-au înscris patru candidați. Trei dintre care sunt foști șefi ai Comisiei Naționale de Integritate (CNI), predecesoarea Autorității Naționale de Integritate. Este vorba despre:
  • Anatolie Donciu, președinte în exercițiu al ANI;
  • Victor Strătilă, vicepreşedinte în exercițiu al ANI;
  • Lilian Chişcă, şef al Direcţiei control venituri şi proprietăţi din cadrul ANI.
De asemenea, la concurs participă și Teo Cârnaț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Ulterior, membrii Consiliului de Integritate au decis să prelungească până pe 15 mai termenul în care pot fi depuse dosarele, sperând că se vor mai înscrie și alți candidați. Potrivit informațiilor prezentate de Serviciul resurse umane și documentare al ANI, nicio persoană însă nu a mai depus dosarul. Reorganizarea Comisiei Naționale de Integritate în Autoritatea Națională de Integritate a blocat activitatea instituției. Din august 2016, instituția nu a mai emis decizii. Astfel, zeci de proceduri de control vor expira și funcționarii nu vor fi verificați dacă și-au declarat corect averile și interesele.