”Fidejusiunea globală” este una dintre noutățile propuse în proiectul de modificare și completarea a Codului civil, prezentat pentru consultări publice. Autorii proiectului propun ca reglementarea acestui domeniu să pornească de la divizarea garanţiilor personale în garanții accesorii (fidejusiunea) și garanții autonome. Fidejusiunea este obligația garantului (fidejusorul) asumată în folosul unui creditor cu scopul de a garanta obligaţia pe care debitorul o datorează creditorului (obligaţia garantată) şi care apare şi devine scadentă doar dacă și obligaţia garantată apare şi devine scadentă. Garanţie personală autonomă se consideră obligația garantului asumată în folosul unui creditor, în scop de garanţie, şi în care se prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic, faptul că ea nu depinde de obligația pe care o altă persoană o datorează creditorului. Aici putem include garanția bancară și scrisoarea de garanție (dacă este formulată ca fiind autonomă). Fidejusiunea Secțiunea cuprinde regulile tradiționale privind fidejusiunea, cum ar fi caracterul său accesoriu, dreptul fidejusorului de a invoca excepțiile debitorului și răspunderea solidară a fidejusorului. Dar se introduce și conceptul de ”fidejusiune globală”, adică fidejusiunea care prevede că ea garantează toate obligațiile debitorului față de creditor sau obligaţia de a plăti soldul de debit al unui cont, fără a specifica izvorul acelor obligaţii. În cazul în care fidejusiunea globală nu se limitează la obligațiile născute sau devenite scadente în interiorul unui termen-limită stipulat, atât creditorul, cât şi fidejusorul poate institui o limită garanţiei printr-un preaviz, de cel puțin 3 luni, adresat celeilalte părţi. În temeiul avizului fidejusiunea se consideră limitată la obligațiile garantate care au devenit scadente până la data expirării preavizului (art. 1160). Garanţiile personale autonome Proiectul instituie obligaţia garantului:

• să notifice debitorul imediat despre recepţionarea unei cereri de executare de la creditor și să precizeze dacă, din punctul de vedere al garantului, executarea urmează a fi efectuată sau refuzată;
• să notifice debitorul imediat despre executarea pe baza unei cereri;
• să notifice debitorul imediat despre refuzul executării pe baza cererii şi să precizeze motivul refuzului (art. 1166).

În materie de executare a garanției, proiectul prevede că garantul este obligat:

• să execute doar dacă a recepţionat o cerere de executare în formă textuală la care sunt anexate documentele doveditoare cuvenite şi care respectă întocmai toate celelalte condiții stabilite în contractul sau în alt act juridic prin care s-a instituit garanţia;
• să verifice cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul de activitate al garantului dacă sunt respectate întocmai toate condiţiile stabilite pentru executare;
• să refuze executarea pe baza cererii dacă ea nu respectă întocmai toate condițiile stabilite, inclusiv dacă cererea de executare este recepţionată de către garant, după expirarea termenului-limită stipulat în garanţie.

Dispoziţii comune privind pluralitatea garanţilor Secțiunea reglementează relațiile complexe în cazul în care mai mulți garanţi au garantat prin fidejusiune executarea aceleiași obligații sau aceleiași părți ale unei obligații sau și-au asumat prin garanţie personală autonomă angajamente în acelaşi scop de garantare. Tododată, se instituie principiul răspunderii solidare față de creditor și se reglementează regresul intern față de alți garanți și regresul împotriva debitorului. De asemenea, se dispune că în partea nereglementată de dispozițiile acestei secţiuni, raporturilor dintre părţi li se aplică dispoziţiile legale privind solidaritatea debitorilor.