Un executor judecătoresc a fost sancționat disciplinar, pentru că nu și-a îndeplinit corect munca. Acestuia i-a fost suspendată licența pentru un termen de 6 luni. Potrivit unei decizii a Colegiului Disciplinar al executorilor judecătoreşti, pe parcursul a șase ani, acesta nu a reușit să îndeplinească un document executoriu emis în baza acestei hotărâri judecătoreşti. El trebuia să recupereze în numele unui client suma de 902 euro – cu titlu de datorie, ori suma echivalentă în lei moldoveneşti, conform cursului valutar stabilit de Banca Naţională a Moldovei la momentul executării hotărârii. Totodată, trebuia să încaseze în numele acestuia aproape 600 de lei pentru taxa de stat și cheltuielile pentru citarea reclamantului. Astfel, Colegiul disciplinar a considerat că executorul a comis abaterea disciplinară prevăzută la art. 21 alin. (2) lit. d), e) din Legea privind executorii judecătoreşti, adică:
  • tergiversarea sistematică sau neglijența gravă în efectuarea lucrărilor legate de procedura de executare;
  • încălcarea, din motive imputabile executorului judecătoresc, a termenului de îndeplinire a acţiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare.
Amintim că, în ultimele 2 luni, mai mulți executori au fost sancționați disciplinar. Asta după ce, aproape un an, Colegiu disciplinar de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești nu a activat.