Noul Agent guvernamental la CtEDO ar putea fi Oleg Rotari. În urma concursului desfășurat de Ministerul Justiției, Rotari a fost desemnat învingător, iar candidatura sa va fi înaintată Guvernului pentru numire. El a promovat concursul cu un scor final de 9,5 puncte. Candidatul a susținul proba scrisă, interviul și testul de cunoaștere a limbilor oficiale ale UE. La mijlocul lunii mai, Ministerul Justiției a încheiat preselecția dosarelor depuse pentru funcția vacantă. Atunci, în concurs s-au înscris două persoane, însă a fost admis doar Oleg Rotari. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, Oleg Rotari are diplome de licență și master în drept, a făcut studii de filologie. De aproape cinci ani, acesta activează ca jurist detașat la CtEDO. În perioada iunie 2008 – noiembrie 2009, Rotari a deținut funcția de consultant în direcția Agent guvernamental a Ministerului Justiției. Potrivit Legii cu privire la Agentul guvernamental, numirea în funcție va fi adusă la cunoștința CtEDO, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a Republicii Moldova de pe lângă Consiliul Europei. Comisia de concurs a fost formată din șase membri: Eduard Serbenco, viceministru al Justiției, Cristina Melnic, șefa Direcției generale legislație, Ruxanda Revencu, șef-adjunct al Direcției generale Agent Guvernamental, Aliona Medvețcaia, reprezentantă a Cancelariei de Stat, Violeta Cojocaru, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, și Vitalie Nagacevschi, avocat, președinte al asociației obștești ”Juriștii pentru drepturile omului”. Amintim că, în perioada martie 2016 – aprilie 2017, funcția de Agent guvernamental a fost deținută de Marin Gurin. În octombrie 2016, el a fost detașat, prin hotărâre de Guvern, într-o misiune de asistență în Mali. Anterior, această funcție a mai fost ocupată de Lilian Apostol, Vladimir Grosu, Vitalie Pârlog și Vitalie Nagacevschi. Agentul guvernamental reprezintă Republica Moldova la CtEDO. Acesta este responsabil de asigurarea executării hotărârilor în cauzele îndreptate împotriva statului nostru. De asemenea, poate solicita interpretarea, revizuirea sau rectificarea hotărârilor CtEDO și întreprinde măsuri pentru prevenirea încălcărilor Convenției Europene.