Agenții economici, care nu-și plătesc la timp taxele în fondul asigurărilor medicale, ajung în instanță. Este cazul unei fondatoare de întreprindere individuală, care, după ce a evitat să achite prima de asigurare medicală în sumă fixă, timp de trei ani, a fost obligată prin instanță să facă plățile în bugetul asigurărilor medicale. Aceasta a plătit și penalități. Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a dat în judecată agentul economic pentru că, în perioada anilor 2014, 2015 și 2016, nu a achitat prima de asigurare medicală, care este obligatorie, prin Legea cu privire la mărimea, modul și termenelor de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală. CNAM a solicitat, în instanță, încasarea primei de asigurare medicală, de 4.056 de lei, pentru cei trei ani în care nu s-au efectuat plățile, inclusiv penalitățile pentru întârziere, care se calculează în mărime de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. În total, suma datorată a fost stabilită la aproape 15 mii de lei. Prin decizia instanței de fond, agentul economic a fost obligat să achite suma datorată, inclusiv taxa de stat de aproape 500 de lei. Agentul economic s-a adresat la Curtea de Apel și la Curtea Supremă de Justiție, însă ambele instanțe au menținut decizia judecătoriei de fond. Potrivit Legii cu privire la mărimea, modul și termenelor de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, categoriile de plătitori, care se asigură individual și achită o primă fixă, în mod obligatoriu, sunt:
  • proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia proprietarilor cu dizabilităţi sau a pensionarilor;
  • fondatorii de întreprinderi individuale, cu excepţia pensionarilor sau a persoanelor cu dizabilităţi;
  • persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă;
  • titularii de patentă de întreprinzător, cu excepţia titularilor pensionari sau cu dizabilităţi;
  • persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale;
  • notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii şi avocaţii neangajaţi, indiferent de forma juridică de organizare;
  • alţi cetăţeni ai Republicii Moldova, care nu sunt angajaţi şi nu sunt asigurați de Guvern;
  • străinii care au drept de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu sunt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.