Procedura de insolvabilitate este acea procedură prin care debitorul intră, după o perioadă de observaţie, în procedură de restructurare sau în procedură a falimentului. Conform art. 206 al Legii insolvabilității, prin hotărâre de confirmare a planului procedurii de restructurare, instanţa de insolvabilitate dispune încetarea procedurii de restructurare şi aplicarea planului faţă de debitor. Dispozitivul hotărârii de confirmare a planului procedurii de restructurare şi de încetare a procedurii de restructurare cu aplicarea planului faţă de debitor se publică în conformitate cu art. 7. Mai exact, acesta este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în cazurile expres prevăzute de lege. Cheltuielile de publicare se raportă la cheltuielile de judecată. Instanţa de insolvabilitate poate dispune publicarea dispozitivului hotărârilor şi în ziarele locale din zonele în care debitorul îşi are sediul ori sunt concentrate sediile celor mai mulţi creditori, precum şi prin internet sau prin alt sistem electronic. Instanţa ţine registrul public al debitorilor insolvabili şi îl afişează pe pagina sa web. De asemenea, se notifică individual debitorului, creditorilor şi membrilor comitetului creditorilor. Prin hotărârea de confirmare a planului procedurii de restructurare, instanța de insolvabilitate dispune încetarea procedurii de restructurare şi aplicarea planului față de debitor. Conform art. 207 din Legea insolvabilității, Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs de către creditori, administratorul insolvabilității şi debitor. Încetarea procesului de insolvabilitate în cazul procedurii accelerate de restructurare Conform art. 224 din Legea insolvabilității, odată cu acceptarea de către adunarea creditorilor a planului procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate, imediat, dar nu mai târziu de 5 zile, va confirma planul prin hotărâre definitivă şi va dispune încetarea procedurii accelerate de restructurare a debitorului şi trecerea la procedura de realizare a planului confirmat. Instanța de insolvabilitate poate să nu aprobe hotărârea adunării creditorilor şi să nu confirme planul procedurii accelerate de restructurare doar pe motivele indicate la art. 205 (lichiditățile debitorului depășesc cu mult creanțele creditorilor, planul conține date eronate sau fictive, nu au fost stabilit cuantumul și modalitatea de remunerație a administratorului/lichidatorului, specialiștilor, experților antrenați, a fost ignorată cerința privind conținutul planului, modalitatea de acceptare, realizare). În cazul în care nu confirmă planul  procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate poate dispune concomitent intentarea față de debitor a procedurii falimentului dacă constată existența unui temei de insolvabilitate a debitorului. Dacă, odată cu neconfirmarea planului procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate nu dispune intentarea procedurii falimentului față de debitor, fiecare creditor poate să depună în instanță o nouă cerere introductivă, care, în cazul admiterii, va avea ca efect intentarea procedurii falimentului. Prin hotărârea de confirmare a planului procedurii accelerate de restructurare, instanța de insolvabilitate confirmă candidatura administratorului insolvabilității ales de adunarea creditorilor şi aprobă planul. Din data pronunțării, hotărârea instanței de insolvabilitate produce efectele prevăzute la art. 184, 208–214, cu excepțiile stabilite în prezenta secțiune. Dispozitivul hotărârii de confirmare a planului și de încetare a procedurii accelerate de restructurare a debitorului se publică în conformitate cu prevederile legii și se execută imediat din data pronunțării, fiind susceptibilă contestării cu recurs de către creditori în decursul a 5 zile de la publicare. În perioada de realizare a planului procedurii accelerate de restructurare nu se poate intenta debitorului procedură de insolvabilitate sau procedură a falimentului.