Zile numerate au rămas pentru ca posesorii mașinilor cu numere străine să le înregistreze în țară, cu reducere la plata accizei. Vineri, 30 iunie, este ultima zi când șoferii vor putea să profite de facilitatea acordată de Guvern. Prevederile sunt valabile pentru cei care au introdus autovehicule în țară până la 1 noiembrie 2016. Inițial, Guvernul a acordat un termen de trei luni pentru proprietarii mașinilor, care expira în data de 1 aprilie. Aceștia au decis să prelungească perioada acordată inițial, până la 1 iulie, pentru că au fost înregistrate o serie de probleme și unii posesori de mașini au avut mai puțin timp la dispoziție pentru a înregistra vehiculele. Mai exact, la mijlocul lunii februarie, autoritățile au anunțat că proprietarii mașinilor înmatriculate în raioanele de est ale țării, întâmpină o serie de dificultăți și au operat unele modificări. Atunci s-a constatat că o parte din actele solicitate, în procesul de vămuire, nu se mai păstrează în arhivele din stânga Nistrului. Astfel, s-a decis ca mașinile să poată fi vămuite în baza unei declarații vamale și a actelor emise de unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană. Împreună cu aceste documente, proprietarii vehiculelor trebuie să completeze o declarație scrisă, pe propria răspundere, în privința corectitudinii informațiilor. Mașinile cu numere transnitrene, interzise pe drumurile din țară Începând cu 1 iulie, șoferii, care dețin permis de conducere și domiciliază în dreapta Nistrului, și conduc mașini cu numere transnistrene, nu vor mai putea circula pe drumurile naționale. Dacă șoferii nu se vor conforma noilor reguli, vor fi sacționați cu amendă în valoare de 1.500 de lei. Circulația respectivelor autovehicule se va permite doar în cazul în care se va demonstra că sunt proprietatea agenților economici din unitățile administrativ teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender, iar șoferii sunt angajați ai acestora. Amintim că, recent, în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege prin care s-a propus ca termenul de vămuire a mașinilor cu plăcuțe de înmatriculare din stânga Nistrului și din muncipiul Bender să fie extins până la data de 31 decembrie. La fel, s-a propus ca proprietarii acestor autovehicule să fie scutiți de la plata accizei.