Peste un milion de șoferi din Republica Moldova vor trebui să lase amprentele, pentru a fi incluși în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne. Prevederea se regăsește într-un proiect elaborat de minister. Pe lângă amprentele digitale, vor fi luate și cele de la palme. Procedura de colectare va costa peste două milioane de lei. Documentul a fost elaborat deoarece, în prezent, nu există un mecanism de colectare a informaţiei dactiloscopice de la conducătorii auto. Asta deși există prevederi legale în acest sens. Noile propuneri au drept scop activizarea procesului de colectare a acestor date prin implicarea altor autorități publice decât Ministerul Afacerilor Interne. În decembrie 2002, a fost aprobată Legea cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat, care prevede documentarea prin colectare a amprentelor următoarelor categorii de cetățeni, care își fac serviciul în:
  • Ministerul Afacerilor Interne;
  • Ministerul Apărării;
  • Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat;
  • Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei;
  • Procuratura;
  • Centrul Naţional Anticorupţie;
  • Serviciul Vamal;
  • Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
  • membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Republica Moldova;
  • conducătorii mijloacelor de transport auto;
  • cetăţenii Republicii Moldova care pleacă la muncă peste hotare;
  • cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care, din motive de sănătate ori de vârstă, sunt incapabili să comunice date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obţinute într-o altă modalitate;
  • cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care se află sub urmărire penală, care sunt învinuiţi sau condamnaţi pentru infracţiuni ori sunt supuşi arestului contravenţional;
  • străinii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori un alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat;
  • cadavrele necunoscute;
  • cetăţenii Republicii Moldova care au fost dactiloscopiaţi benevol.
Din momentul aprobării Legii până în prezent, în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne au fost acumulate aproximativ 400 de mii de fişe dactiloscopice. Chiar dacă legea prevedea din start dactiloscoparea obligatorie de stat a conducătorilor auto, începând cu anul 2002 și până în prezent, nu a fost prezentată nicio informație dactiloscopică în privința acestei categorii. Pentru a colecta informația dactiloscopică de la conducătorii auto vor fi implicate Secțiile de calificare a conducătorilor auto ale Agenției Servicii Publice. Procedura de înregistrare dactiloscopică de stat, pentru categoria conducătorilor auto, urmează a fi una simplificată și rapidă, aceasta constând din preluarea impresiunilor digitale și palmare doar cu ajutorul live-scanerelor.