Proiectul de modificare și completare a Codului civil acordă debitorului dreptul de a remedia o executare necorespunzătoare a obligației. Acordarea unei șanse rezonabile de a remedia o executare necorespunzătoare corespunde ideii de bună-credință și cu politica de a menține raporturile contractuale atunci când lucrul dat este posibil și este potrivit. Totuși, interesele debitorului de a primi o șansă pentru a corecta problema trebuie corelate cu interesele creditorului, deoarece neexecutarea este imputabilă debitorului. În cazul în care există dubii dacă este echitabil de a permite debitorului să remedieze neexecutarea, creditorul trebuie să aibă prioritate. Potrivit art. 611 din Proiect, în interiorul termenului acordat pentru remediere, creditorul poate suspenda executarea obligaţiilor sale corelative, dar nu poate recurge la alt mijloc prevăzut de art. 602 alin. (1). Totodată, dreptul creditorului de a cere penalități sau dobânzile de întârziere nu este afectat și ele se acumulează și pe durata termenului acordat pentru remediere. Chiar dacă remedierea s-a făcut, creditorul păstrează dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea iniţială sau ulterioară ori prin realizarea remedierii. Dreptul de a cere executarea silită Dreptul creditorului de a cere executarea silită a obligației neexecutare este unul central și asigură satisfacerea în natură a creditorului. În materie de obligații pecuniare acest principiu este prevăzut de art. 613 în redacția Proiectului. O situație când această regulă nu este atât de strictă survine atunci când creditorul încă nu a meritat să primească banii, fiindcă el însuși încă nu și-a executat obligația corelativă și totodată este clar că debitorul va refuza să primească executarea obligației corelative de la creditor (alin. (2)). Art. 614 stabilește același principiu în privința obligaţiilor nepecuniare și dezvăluie conținutul său (alin.(2)). Excepția de la acest principiu este prevăzută la alin. (3), și anume executarea în natură nu poate fi obţinută pe cale silită în unul din următoarele cazuri:
  • executarea va fi ilegală sau imposibilă;
  • executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporţionate, cu excepţia cazului când creditorul nu poate obţine o prestaţie similară de la un terţ;
  • executarea este atât de personală încât ar fi nerezonabil de a o executa silit (comp. art. 608 în redacția actuală).
Suspendarea executării Potrivit art. 615, creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă în acelaşi moment când debitorul îşi execută obligaţia, sau după acel moment, are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative până când debitorul s-a oferit să execute sau a executat (mecanism cunoscut sub denumirea excepției de neexecutare a contractului - art. 705 în redacția actuală). Creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă înainte de momentul când debitorul îşi execută obligaţia şi care în mod rezonabil crede că debitorul va săvârşi o neexecutare la scadenţa obligaţiei, poate suspenda executarea obligaţiei corelative atât timp cât această încredere rezonabilă persistă (mecanism cunoscut sub denumirea excepției de precaritate - art. 706 în redacția actuală). Despre rezoluțiune - cel mai drastic remediu juridic al creditorului pentru neexecutarea unei obligații contractuale, citiți mâine, pe BizLaw.