Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis astăzi în ce sedii își vor desfășura activitatea cinci magistrați, numiți recent la Judecătoria Chișinău. Conform solicitării judecătorilor, aceștia au fost repartizați:
  • Igor Bațalai - sediul Ciocana;
  • Aureliu Postică - sediul Râșcani;
  • Alina Brăgaru - sediul Botanica;
  • Livia Mitrofan - sediul Ciocana;
  • Petru Harmaniuc - Buiucani.
Trei dintre judecători sunt foști absolvenți ai Institutului Național al Justiției și au depus jurământul în cadrul ședinței CSM. Este vorba de Alina Brăgaru, Livia Mitrofan și Petru Harmaniuc. Tot astăzi au mai depus jurământul Rosița Rusu-Parii, de la Judecătoria Soroca (sediul Florești) și Ala Ucraințeva, de la Judecătoria Strășeni (sediul Călărași). Magistrații au jurat să respecte Constituția și legile țării, drepturile și libertățile omului, să-și îndeplinească cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce le revin. Toți cei cinci judecători nou-numiți în funcții își încep activitatea de astăzi, 11 iulie, iar mâine membrii CSM vor merge în instanțe pentru a-i prezenta.