Un element de siguranţă al unui produs îl reprezintă codul de bare care-l însoţeşte. Ele sunt o reprezentare de date, destinate pentru a fi citite pe cale optică şi care pot fi folosite în orice societate şi în toate industriile producătoare sau de desfacere. Aceste bare negre, pe un spaţiu alb, sunt citite şi decodate cu ajutorul scanerelor care măsoară reflexia luminii şi interpretează codurile în numere şi litere, şi le trimit spre gestionare unui calculator. Codificarea produselor şi structura codului sunt realizate la nivel internaţional de către GS1 - o organizație dedicată creării și implementării unor soluții și standarde globale dedicate eficientizării și măririi vizibilității globale a cererii și ofertei din diverse sectoare. Codul de bare al produselor este alcătuit din cifre. Primele trei cifre reprezintă prefixul ţării de provenienţă, următoarele patru cifre - numărul producătorului, alte cinci cifre reprezintă numărul de identificare al produsului, iar ultima este denumită cifra de control. Majoritatea produselor sunt marcate cu un număr format din 13 cifre, însă întâlnim produse cu opt sau mai puţine cifre. Toate ţările au un prefix de trei cifre, excepţie făcând ţările fondatoare ale sistemului EAN (Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor), la care prefixul este format din două cifre. Codurile ţărilor sunt:
  • 000 - 019 SUA și Canada;
  • 300 - 379 Franța și Monaco;
  • 380 Bulgaria;
  • 383 Slovenia;
  • 385 Croația;
  • 387 Bosnia și Herțegovina;
  • 400 - 440 Germania;
  • 450 - 459 Japonia;
  • 460 - 469 Rusia;
  • 470 Kârgâstan;
  • 471 Taiwan;
  • 474 Estonia;
  • 475 Letonia;
  • 476 Azerbaijan;
  • 477 Lituania;
  • 478 Uzbekistan;
  • 479 Sri Lanka;
  • 480 Filipine;
  • 481 Belarus;
  • 482 Ucraina;
  • 484 Moldova;
  • 485 Armenia;
  • 486 Georgia;
  • 487 Kazahstan;
  • 489 Hong Kong SAR;
  • 490 - 499 Japonia;
  • 500 - 509 Marea Britanie;
  • 520 Grecia;
  • 528 Liban;
  • 529 Cipru;
  • 530 Albania;
  • 531 Macedonia;
  • 535 Malta;
  • 539 Irlanda;
  • 540 - 549 Belgia și Luxemburg;
  • 560 Portugalia;
  • 569 Islanda;
  • 570 - 579 Danemarca, Insulele Faroe și Groenlanda;
  • 590 Polonia;
  • 594 România;
  • 599 Ungaria;
  • 616 Kenya;
  • 622 Egipt;
  • 624 Libia;
  • 625 Iordan;
  • 626 Iran;
  • 628 Arabia Saudită;
  • 640 - 649 Finlanda;
  • 690 - 699 China;
  • 700 - 709 Norvegia;
  • 729 Israel;
  • 900 - 919 Austria.